„Preoții care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul trecea pe uscat.”
Iosua 3:17
În acea perioadă a anului – primăvara – zăpezile topite de pe munți umflau într-atâta Iordanul, că râul trecea peste maluri, făcându-i imposibilă trecerea prin vadurile obişnuite. Dumnezeu a vrut ca trecerea Israelului peste Iordan să fie ceva miraculos…
La timpul stabilit, a început mişcarea de înaintare spre râu, cu chivotul purtat pe umerii preoților, care deschideau convoiul… Toți priveau cu profund interes când preoții au ajuns până la mal. Ei au văzut cum aceştia, cu chivotul sfânt deasupra, au înaintat ferm spre torentul furios, până când picioarele le-au intrat în apă. Atunci, dintr-o dată, şuvoiul de sus a fost trimis înapoi, în vreme ce curentul de apă din vale s-a dus mai departe şi albia râului a rămas goală…
Când poporul a trecut tot, chivotul a fost dus şi el pe malul vestic al Iordanului. Nu înainte ca chivotul să fie în siguranță, apele zăgăzuite au fost eliberate şi s-au repezit la vale, într-un şuvoi irezistibil, pe albia naturală.
Generațiilor următoare nu trebuia să le lipsească o mărturie a acestei minuni. Pe când preoții care duceau chivotul se aflau încă în mijlocul Iordanului, doisprezece bărbați aleşi dinainte, câte unul din fiecare seminţie, au luat fiecare câte o piatră din albia râului, unde se aflau preoții, şi au dus-o pe malul de vest. Aceste pietre au fost aşezate ca aducere aminte în primul loc de popas de dincolo de râu…
Influența acestei minuni, atât asupra evreilor, cât și asupra duşmanilor lor, a fost de mare importanță. Ea era o asigurare, pentru Israel, a continuei prezențe și ocrotiri a lui Dumnezeu – o dovadă că Él avea să aibă grijă de ei prin Iosua, aşa cum avusese prin Moise…
Exercitarea puterii divine spre binele Israelului avea, de asemenea, menirea să sporească teama cu care acest popor era privit de națiunile înconjurătoare, pregătind astfel calea unei biruințe mai uşoare şi complete… Canaaniților, lui Israel şi lui Iosua însuși li se dădea o dovadă infailibilă că viul Dumnezeu, Împăratul cerului şi al pământului, Se afla cu poporul Lui şi că nu-l lăsa. (Patriarhi şi Profeți, pag. 496-498)
