Dar chiar dacă El întârzie, nu stau să aștept fără rost. Mi-a spus: „Lucrați până voi veni,” (Luca 19:13) și fac aceasta cu bucurie. Într-o slujire plină de dorință, mărturisesc adevărul meu în El și vestesc mântuirea oferită prin credința în El. Și fie că mă aflu în mijlocul grijilor și al durerilor.

Dar chiar dacă El întârzie, nu stau să aștept fără rost. Mi-a spus: „Lucrați până voi veni,” (Luca 19:13) și fac aceasta cu bucurie. Într-o slujire plină de dorință, mărturisesc adevărul meu în El și vestesc mântuirea oferită prin credința în El. Și fie că mă aflu în mijlocul grijilor și al durerilor.

Dar chiar dacă El întârzie, nu stau să aștept fără rost. Mi-a spus: „Lucrați până voi veni,” (Luca 19:13) și fac aceasta cu bucurie. Într-o slujire plină de dorință, mărturisesc adevărul meu în El și vestesc mântuirea oferită prin credința în El. Și fie că mă aflu în mijlocul grijilor și al durerilor.

El cunoaște slăbiciunea mea și își amintește că sunt făcut din țărână (Psalmii 103:14). De aceea, ca Mare Preot, El îmi oferă, prin Duhul Său, harul și puterea necesare pentru a răspunde nevoii mele. El mă invită să mă apropii cu încredere de tronul harului.

Lupta pe care trebuie să o duc este „lupta cea bună a credinței”, dar armele acestui război nu sunt firești. Nu mă încred în mine însumi și, prin urmare, nu am încredere în propria mea putere de a birui răul. Îl aud pe El spunându-mi: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea este făcută desăvârșită în slăbiciune” (2 Corinteni 12:9).

O adevărată trăire a unei credințe biblice acoperă întreaga arie. Prin acel fel de credință care-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt și acționează în conformitate cu cuvântul Său, eu intru în posesia deplină a „neprihănirii care este de la Dumnezeu prin credință”.

Singura mea teamă este să nu-mi pierd părtășia personală cu El, deoarece știu că, atâta timp cât aceasta este menținută pe deplin, El va avea grijă de restul. El va lucra în mine „și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2:13), dacă spun din adâncul inimii mele: „Facă-se voia Ta” (Matei 6:10).

Când a fost batjocorit și scuipat și când, în cele din urmă, Și-a vărsat sufletul până la moarte, atunci, când Își întinde acele mâini străpunse pentru mine și, implorând, îmi spune: „Vino la Mine!”, cu întristare, dar și cu bucurie, răspund: „Da, Mântuitorul meu, vin.” Ce altceva aș putea face? 

El (Hristos) nu numai că a însușit natura omenească, dar a adunat în Sine fiecare membru al familiei omenești și a devenit reprezentantul meu personal. Astfel, El a trăit o viață care poate fi trecută în contul meu, ca și cum aș fi trăit-o eu însumi, dacă accept locul meu în El. 

Isus are grijă de noi în mod personal. Inima Lui este suficient de cuprinzătoare, dragostea Lui este suficient de mare, iar cunoașterea Lui este suficient de vastă pentru a Se apropia personal de fiecare dintre noi. El mă cunoaște pe nume, așa cum cheamă pe nume fiecare dintre stelele fără număr. El știe prin ce trec. El simte cu mine în încercările și ispitele mele.