„Fiindcă pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut să fie păcat pentru noi, ca noi să fim făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El.” 2 Corinteni 5:21  

Isus, Fiul lui Dumnezeu, devenit Fiul omului, îmi oferă neprihănirea Sa ca dar absolut gratuit. Meditând la acest lucru, mă simt copleșit și nu găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima gândurile care îmi inundă mintea. Neprihănirea Sa este desăvârșită, fără pată sau defect – singurul om despre care se poate spune așa ceva. El a țesut această frumoasă haină a neprihănirii pentru a mă îmbrăca în ea. Este haina de nuntă pe care Împăratul o oferă fiecărui oaspete (Matei 22:11-12). Îmbrăcat astfel, pot intra „cu El la sărbătoarea nunții” (Matei 25:10). 

Propria mea haină este mânjită de păcat, iar neprihănirea mea este ca o cârpă murdară. El îmi oferă haina albă, pentru ca rușinea goliciunii mele să nu fie descoperită. Cu un preț infinit pentru El Însuși, dar „fără bani și fără plată”, îmi împărtășește bogățiile cerului, cea mai prețioasă comoară din univers: propria Sa neprihănire. Făcând acest lucru, El se dăruiește mie. El Însuși devine neprihănirea mea. Neprihănirea Sa, viața Sa, și El Însuși sunt inseparabile. Acest fapt îmi aduce o bucurie și mai mare. El nu renunță la ceea ce îmi dăruiește; El Însuși este darul. Îmi cere ca eu să mă dăruiesc Lui, pentru ca El să se poată dărui mie. 

Neprihănirea lui Isus nu este un crez teologic, ci o experiență vie. Nu numai că ea îmi schimbă atitudinea față de Dumnezeu, dar îmi determină chiar și comportamentul. Darul neprihănirii Sale nu este o simplă înregistrare pe partea creditului contului meu din cărțile cerului, menită să echilibreze un cont problematic, nu este o tranzacție lipsită de orice legătură personală cu mine. Neprihănirea se referă la ființa mea lăuntrică, purificând curentul vieții și împrospătându-mi gândirea, vorbirea și faptele. Mă face o făptură nouă în Isus Hristos. 

Când un dar de o așa infinită valoare mi se oferă, ce ar trebui să fac? Să-l accept, desigur. Dar cum? Există patru pași simpli: În primul rând, trebuie să-mi recunosc starea de om pierdut și neputincios, precum și necesitatea unui ajutor mai puternic decât cel omenesc. În al doilea rând, trebuie să-mi predau voința pe deplin voinței lui Dumnezeu. În al treilea rând, trebuie să-mi încredințez întreaga viață în mâinile Lui. În al patrulea rând, trebuie să-I permit să-Și dezvăluie neprihănirea, nu doar pentru mine, ci și în mine. Recunoaștere, predare, încredințare, permisiune – iată pașii pe care trebuie să-i fac din nou în fiecare zi. 

O adevărată trăire a unei credințe biblice acoperă întreaga arie. Prin acel fel de credință care-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt și acționează în conformitate cu cuvântul Său, eu intru în posesia deplină a „neprihănirii care este de la Dumnezeu prin credință”. Cum își face Dumnezeu partea Sa, nu pot explica. Cum pot eu să-mi fac partea mea, știu, și la fel știi și tu. „Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 3:15). 

„Speranța mea este zidită pe nimic mai puțin 

Decât pe sângele și neprihănirea lui Isus.”