„Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: ‘Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei’.” 

1 Împărați 19:2

Οricât de curajoși și plini de succes ar putea fi copiii lui Dumnezeu în înfăptuirea unei lucrări speciale, dacă nu vor privi constant la Dumnezeu şi nu vor continua să creadă în lucrarea pe care Domnul le-a dat-o, îşi vor pierde curajul. După ce Dumnezeu le-a dat o minunată descoperire a puterii Sale, stimulându-i la lucru, se vor ivi împrejurări care să le probeze credința şi vor eşua, dacă nu se încred fără rezerve în Domnul.

Aşa s-a întâmplat cu Ilie. El îi biruise, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe proorocii lui Baal, dar a fost dezamăgit de rezultatele manifestării puterii lui Dumnezeu. La amenințările relei împărătese, Ilie şi-a pierdut curajul şi credinţa. El L-a pierdut din vedere pe Cel sub a cărui ocrotire se afla şi a fugit, fără să i se ceară, pentru a-şi salva viața, deprimat din cauză că sperase mult de pe urma minunii făcute înaintea poporului.

Dacă, ştiind că făcuse voia divină, şi-ar fi păstrat încrederea în Domnul, dacă L-ar fi făcut pe Dumnezeu scăparea şi puterea sa, stând neclintit pentru adevăr, impresia făcută asupra împăratului şi a poporului ar fi adus reformă. Ilie fusese, sub inspirație divină, întărit pentru încercare, dar când i-a fost prezentată solia de amenințare a Izabelei… şi-a pierdut încrederea în Dumnezeu…

Acesta a fost momentul când Ilie ar fi trebuit să aibă curaj în Domnul, demonstrând o credinţă vie, activă. El nu trebuia să fugă de la post. Dumnezeu îi dăduse o minunată manifestare a puterii Lui, pentru a-l asigura că nu-l uita, că puterea Lui era absolut suficientă pentru a-l sprijini, căci era Domnul puterilor cerului şi ale pământului.

Dar Ilie a uitat toate acestea şi a fugit… El „s-a dus în pustie… S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi, iată, l-a atins un înger şi i-a zis: ‘Scoală-te și mănâncă’. El s-a uitat şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă… Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: ‘Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine’.”

Inima mi se topeşte în mine când citesc cuvintele Sfintei Scripturi şi văd grija pe care o are familia cerească pentru slujitorii credincioși ai Celui Prea Înalt. „El s-a sculat, a mâncat și a băut; și, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopți, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb”. (Scrisoarea 62, 1900)