Ilie ar fi trebuit să aibă curaj în Domnul, demonstrând o credinţă vie, activă. El nu trebuia să fugă de la post. Dumnezeu îi dăduse o minunată manifestare a puterii Lui, pentru a-l asigura că nu-l uita, că puterea Lui era absolut suficientă pentru a-l sprijini.

Toată ziua proorocii mincinoși ai lui Ball şi-au strigat zeul, dar n-au primit nici un răspuns. Dar când Ilie a strigat la Dumnezeul din cer, răspunsul a venit dintr-o dată. Proorocii lui Baal s-au rugat frenetic şi incoerent. Ilie s-a rugat simplu lui Dumnezeu să-Şi arate superioritatea Sa.

Când Domnul dă o poruncă... numai El este Cel care o contramandează. Asupra celor care se întorc de la glasul lui Dumnezeu vine răul de care au fost avertizați.

Viața lui Solomon este plină de avertizări, nu numai pentru tineri, ci şi pentru maturi şi vârstnici, pentru cei care coboară drumul vieții, cu fața spre soare-apune.

Solomon a scris cartea Proverbele, dar, după un timp, înțelepciunea lui s-a alterat. De unde venea această alterare? După o maturitate plină de glorie, istoria lui Solomon a cunoscut o schimbare.

Să fie atenți asupra cărora Domnul revarsă daruri bogate, ca nu cumva mândria și aceia autosuficiența să-i controleze. Persoana care exercită o mare influenţă și pe care oamenii sunt dispuși să o urmeze trebuie constant să fie ținta rugăciunilor şi sfaturilor celorlalți lucrători.

Solomon a pregătit calea propriei ruine atunci când a căutat meşteri din alte națiuni pentru construirea Templului. Dumnezeu fusese educatorul poporului Său, desemnând ca ei să rămână în înțelepciunea Lui și, cu talentele dăruite de El, să nu fie pe locul doi niciodată.

Tuturor celor angajați în slujba Sa, Domnul le dă înțelepciune. Cortul întâlnirii purtat în pustie, precum şi Templul din Ierusalim a trebuit construite potrivit directivelor speciale ale lui Dumnezeu. Chiar de la început, El a fost interesat de forma şi împlinirea lucrării Sale.

Primul cort al întâlnirii, făcut după instrucțiunile lui Dumnezeu, a fost, într-adevăr, binecuvântat de El. Aici, poporul se pregătea pentru a se închina într-un templu care nu era făcut de mâini omeneşti - templul din ceruri.

Pus în fața alegerii pedepsei pentru păcatul lui, David a spus: „Oh, mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!” David simțea că Dumnezeu cunoaşte lupta şi suferința sufletului.