„Dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu!”

Faptele Apostolilor 5:39

Putem vedea ce dovezi le-au fost date preoților şi fariseilor şi cât de înverşunat s-au opus ei Duhului lui Dumnezeu. Cei care pretind că au o înțelepciune superioară și pioşenie fac cele mai teribile și fatale (pentru ei) greşeli, dacă permit ca mintea lor să fie modelată de o altă putere şi dau curs rezistenței față de Duhul Sfânt. Domnul Isus, reprezentat de Duhul Sfânt, era prezent la acea adunare [a preoților care-i judecau pe apostoli], dar ei nu-L distingeau. Pentru un moment, ei au simțit convingerea Duhului că Isus era Fiul lui Dumnezeu, dar şi-au înăbuşit conştiința şi au devenit mai orbi și mai împietriți decât până atunci. Chiar şi după ce L-au răstignit pe Mântuitorul, Dumnezeu, în mila Sa, le-a trimis… o altă chemare la pocăință, chiar dacă se aflau sub teribila acuzare adusă lor de apostoli, că Îl uciseseră pe Prințul vieții.

Nu doar păcatul omorârii Fiului lui Dumnezeu îi oprea de la mântuire, ci perseverența lor în a respinge lumina şi convingerea Duhului Sfânt. Duhul care lucrează în fiii neascultării lucra şi în ei, conducându-i la purtare abuzivă față de oamenii prin care Dumnezeu le trimitea o solie. Virulența rebeliunii reapărea și era intensificată în orice act succesiv de opoziție față de servii lui Dumnezeu şi față de solia pe care El le-a dat-o de prezentat.

Orice act de rezistență face și mai grea supunerea. Fiind conducătorii poporului, preoții și fariseii simțeau că e datoria lor să apere linia pe care mergeau, că trebuie să demonstreze că avuseseră dreptate. Consacrându-se opoziției față de Hristos, fiecare act al lor de rezistență devenea un nou stimulent la persistarea pe calea aceasta. Evenimentele din trecut ale carierei lor de opozanți le erau ca nişte prețioase comori ce trebuia păzite cu gelozie. Iar ura şi virulența care le inspirau aceste acte se concentrau acum împotriva apostolilor.

Duhul lui Dumnezeu Şi-a revelat prezența peste cei care, fără teamă de public și insensibili la favorurile lui, au proclamat adevărul care le-a fost încredințat. Sub manifestarea puteri Duhului Sfânt, iudeii şi-au văzut vina de a fi refuzat dovada trimisă de Dumnezeu; dar ei aveau să nu cedeze, în rezistența lor plină de răutate. Opoziția lor devenea din ce mai hotărâtă, lucrându-le ruina propriilor suflete. Problema lor nu era aceea că nu puteau ceda, ci că puteau, dar nu voiau. Ei nu numai că erau vinovați și meritau mânie, dar se înarmaseră cu atributele lui Satana și continuau hotărât să se opună lui Dumnezeu. Ei își împrospătau zilnic răzvrătirea, în refuzul lor de a se pocăi. (Scrisoarea 38, 1896)