Duhul lui Dumnezeu Şi-a revelat prezența peste cei care, fără teamă de public și insensibili la favorurile lui, au proclamat adevărul care le-a fost încredințat. Sub manifestarea puteri Duhului Sfânt, iudeii şi-au văzut vina de a fi refuzat dovada trimisă de Dumnezeu; dar ei aveau să nu cedeze.

Dar atributele făcute satanice prin le controlau într-atâta mintea, că, în ciuda miracolelor făcute prin vindecarea bolnavului şi eliberarea robilor lui Dumnezeu din temniţă, preoții şi fariseii erau atât de plini de prejudecăți cu greu au putut fi opriți.

Dar, din când în când, Duhul Sfânt va descoperi adevărul prin agenți aleşi de El Însuşi; şi nimeni, nici măcar un preot sau conducător, nu are dreptul să spună: „Nu vei prezenta aceste idei, pentru că eu nu cred în ele!” Acest „eu” poate încerca să înlăture învățătura Duhului Sfânt.

Apostolii creau un entuziasm puternic. Oamenii îi aduceau pe cei bolnavi ai lor... şi cei vindecați strigau laudă lui Dumnezeu şi slăveau Numele lui Isus, exact Acela pe care iudeii Îl condamnaseră, insultaseră, scuipaseră, încoronaseră cu spini şi-L biciuiseră şi răstigniseră.

În Ziua Cincizecimii, Hristos le-a dat ucenicilor Duhul Sfânt ca Mângâietor al lor. Acesta trebuia să rămână tot timpul cu Biserica. În timpul dispensațiunii iudaice, influența acestui Duh a fost adeseori revelată distinct, dar nu în deplinătatea ei. până la răstignirea, învierea şi înălțarea Lui.

Nu trebuie să credem că înțelepciunea oamenilor va aduce succesul. Oamenii pot avea toată învățătura accesibilă înțelegerii lor și totuşi să fie singuri; fără Hristos, ei nu pot face nimic. Umblați în umilință înaintea Lui? Nutriți în inimă păcate dragi sau resentimente față de cineva?

Desfășurarea adevărului va fi răsplata căutătorului cu inima umilă, care se teme de Dumnezeu și umblă cu El. Adevărul la care ajunge mintea este capabil de constantă dezvoltare şi noi descoperiri... Pe măsură ce îl percepe la valoarea lui, mintea devine mai elevată, mai înnobilată.

În acea seară, Hristos le-a arătat ucenicilor mâinile și picioarele, pentru a nu exista dubii că El era Hristosul pe care-L cunoşteau ei. „Uitați-vă la mâinile şi picioarele Mele”, le-a spus El, „Eu sunt; pipăiți-Mă şi vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu...

Se ridică pentru a se arunca la picioarele Lui şi a I se închina. Dar Isus dispare dinaintea lor. Ucenicii privesc locul unde stătuse Cel al cărui trup fusese pus în mormânt şi-şi spun unul altuia: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”

Când ucenicii erau aproape să intre în casă la ei, se părea că Străinul intenționa să-Și continue drumul. Dar ucenicii se simțeau atraşi de El... „Rămâi cu noi”, I-au spus ei, „căci este spre seară și ziua aproape a trecut.” Hristos a răspuns invitației lor, fără comentarii: „Și a intrat să rămână cu ei”.