„Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află.”

Matei 7:14

Ucenicul iubit a spus: „Cine zice: ‘Îl cunosc’ și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el” (1 Ioan 2:4). Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar şi precis. Este periculos să declari că eşti urmaş al lui Hristos, iar în fapte să-L negi prin indiferenţă chiar şi față de una dintre cerințele Lui.

Istoria Reformei ne învață că biserica lui Hristos nu trebuie să ajungă niciodată la un plafon, încetându-şi înaintarea. Dumnezeu este în frunte, spunând bisericii cum i-a spus lui Moise: „Mergi înainte!” „Spune coріilor lui Israel să pornească înainte”. Lucrarea lui Dumnezeu este o lucrare de înaintare; pas cu pas, poporul Lui a mers înainte, prin lupte şi încercări, spre biruința finală. Istoria bisericii ne învață că poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se plafoneze în teoriile lui despre credință, ci să fie pregătit pentru lumină nouă, pentru noi adevăruri relevate în Cuvântul Său.

Istoria trecută a înaintării adevărului printre erori şi întuneric ne arată că adevărul sacru nu este îndrăgit şi dorit de majoritatea oamenilor. Aceia care au avansat în reformă, ascultând de glasul lui Dumnezeu – „Mergi înainte!” – au fost supuşi opresiunii, torturii și morții, Dar, în fața închisorilor deschise și a amenințării torturii și morții, ei considerau adevărul prezent suficient de important pentru a se prinde de el cu tenacitate, dispuşi să-şi dea viața mai degrabă decât să-și sacrifice credința. Ei nu-şi considerau viața scumpă, dacă o sacrificau pentru adevărul lui Dumnezeu. Azi, adevărul este la fel de important ca în zilele martirilor…

Ce-ar fi fost dacă, în vremea lui Luther, oamenii ar fi luat, pentru acoperirea neascultării lor față de voința lui Dumnezeu, o poziție argumentată astfel: „Dumnezeu este prea milos pentru a mă condamna că nu am fost de partea nepopularului adevăr”; ,,intelectualii şi liderii noştri spirituali nu acceptă aşa ceva!”; „îmi asum riscul călcării Legii lui Dumnezeu pentru că lumea o respinge”; „eu sunt mulțumit de religia mea”; „am să risc, mergând laolaltă cu mulțimea.”

Dacă mă iau după mulțime, Biblia îmi spune că mă aflu pe calea cea largă, ce duce la moarte. Maiestatea cerului a spus: „Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață şi puțini sunt cei ce o află”. Suntem răspunzători față de lumina care strălucește în zilele noastre. Hristos a plâns pentru Ierusalim, pentru că locuitorii lui nu cunoșteau vremea cercetării lor. Era ziua în care li se acorda încredere, ziua lor de oportunitate şi privilegiu… Ingratitudinea, formalismul și ipocrizia de sute de ani a Ierusalimului erau motivul lacrimilor mâhnirii de nestăvilit din ochii Lui. (Scrisoarea 35a, 1877)