„Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.”

Apocalipsa 1:9

Prin cineva „părtaș… la necaz” descoperă Hristos poporului Său teribilul conflict cu care va da piept înainte de a doua Sa venire. Înainte ca să le fie descoperite aceste scene amare, copiilor lui Dumnezeu li se amintește faptul că şi alți credincioși au băut acest pahar… Cel care a sprijinit aceşti martori timpurii ai adevărului nu-Și va uita poporul în lupta finală.

Era o vreme de aprigă persecuție și mare întuneric, când se părea că Satana triumfă asupra martorilor credincioşi ai lui Dumnezeu, atunci când, la bătrânețe, Ioan era condamnat la exil. El era despărţit de tovarăşii lui de credință și întrerupt din lucrarea de prezentare a Evangheliei; dar nu era despărțit de prezența lui Dumnezeu. Locul sterp al surghiunului său s-a dovedit a-i fi o poartă a cerului. El spune: ,,În ziua Domnului eram în Duhul” – ziua cea sfântă, binecuvântată de Dumnezeu şi pusă deoparte, ca fiind Ziua Lui. „Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe, care zicea: ‘Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici’… M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Și când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului”…

Isus umblă printre cele şapte sfeşnice de aur. Aşa este simbolizată relația Sa cu bisericile. El este în comuniune cu poporul Său… Deşi este Mare Preot şi Mijlocitor în Sanctuarul din cer, el Se află și în mijlocul celor şapte biserici, pe pământ…

Și din nou, în vreme ce Duhul Sfânt este peste profet, el vede o usă deschisă în cer şi aude un glas chemându-l să vadă ceea ce va urma. Şi de spune: „Și iată că în cer era pus un scaun de domnie şi pe scaunul acesta iaspis de domnie şi şedea Cineva. Cel ce şedea pe el avea înfățișarea unei pietre de sardiu”. Îngeri slujitori erau în jurul Lui, așteptând dornici să-I împlinească voia, în vreme ce curcubeul făgăduinței lui Dumnezeu, care era semnul legământului Lui cu Noe, era văzut de Ioan aureolând tronul ca o demonstrație a milei lui Dumnezeu față de orice suflet pocăit și credincios. Acest simbol este o mărturie vesnică a faptului că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru cа oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veşnică”. El spune lumii întregi că Dumnezeu nu-Și va uita niciodată poporul, în lupta cu răul. (Manuscris 100, 1893)