„Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogății și slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deșertăciune şi un rău mare.”
Eclesiastul 6:2
Viața lui Solomon este plină de avertizări, nu numai pentru tineri, ci şi pentru maturi şi vârstnici, pentru cei care coboară drumul vieții, cu fața spre soare-apune. Vedem şi auzim despre instabilitatea tinerilor, despre adolescenți oscilând între bine şi rău și despre faptul că şuvoiul pasiunilor rele se dovedeşte prea puternic pentru ei, dar nu ne uităm la inconstanța şi necredința celor maturi, de la care aşteptăm un caracter stabil şi principii bine înrădăcinate. În multe cazuri acestea există, dar sunt şi excepții, cum a fost Solomon… Atunci când puterea lui ar fi trebuit să fie cât se poate de solidă, el s-a dovedit cel mai slab dintre oameni…
Noi trebuie să ne întrebăm la orice pas: „Este aceasta calea Domnului?” Cât durează viața este nevoie de veghere, pentru ca afecțiunile şi pasiunile noastre să aibă o direcţie precisă. Există corupție internă, tentații externe şi, oriunde lucrarea lui Dumnezeu va avansa, Satana aranjează împrejurări în care ispita să vină cu o forță copleşitoare asupra sufletului. Pe toată durata vieții este nevoie de veghere, pentru ca afecțiunile şi pasiunile noastre să fie bine orientate…
Mulți au închis ochii în fața pericolului şi pornesc încrezători pe propria cale, amăgiți de Satana, până când cad sub ispitele lui. Atunci, ei disperă. Aceasta a fost şi istoria lui Solomon. Dar chiar şi pentru el exista ajutor. El s-a căit sincer pentru mersul în păcat şi a găsit ajutor. Nimeni să nu se aventureze ca el în păcat, în nădejdea că şi el se poate reabilita singur. Păcatul ni-l permitem întotdeauna cu riscul pierderii veşnice. Dar nimeni dintre cei care au căzut nu trebuie să se abandoneze disperării…
Greşita folosire a talanților din cazul lui Solomon trebuie să fie о avertizare pentru toți. Numai bunătatea este adevărata măreție. Fiecare va transmite o moştenire de bine sau de rău. Pe înălțimea sudică a Muntelui Măslinilor se aflau pietrele care aduceau aminte de apostazia lui Solomon… În zelul lui sfầnt, Iosia, tânărul reformator, a distrus aceste chipuri ale Astarteei, ale lui Chemos şi Moloh, dar bucățile sfărâmate și ruinele acestora au rămas față în față cu Muntele Moria, unde se afla Templul lui Dumnezeu, pentru ca atunci când, de-a lungul generațiilor, străinii vor întreba „ce înseamnă aceste ruine care înfruntă Templul Domnului?” să li se răspundă: „Sunt altarele închinării la idoli de pe Muntele Ofensei, ridicate de Solomon pentru plăcerea nevestelor lui păgâne”. (Scrisoarea 8b, 1891)
