Ellen G. White

Review and Herald, 25 iunie 1895

„Așa cum M-a trimis Tatăl, tot așa vă trimit și Eu pe voi.” Suntem chemați să dăm o mărturie la fel de clară despre adevărul care este în Isus, precum au dat Hristos și apostolii Săi. Încrezători în lucrarea puternică a Duhului Sfânt, trebuie să mărturisim despre mila, bunătatea și iubirea unui Mântuitor răstignit și înviat, și astfel să fim unelte prin care întunericul va fi alungat din multe minți, iar din multe inimi se va înălța mulțumire și laudă către Dumnezeu. Fiecare fiu și fiică a lui Dumnezeu are o lucrare mare de împlinit. Isus spune: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi în veac.” În rugăciunea Sa pentru ucenici, El a spus că nu S-a rugat doar pentru cei ce erau atunci cu El, ci „și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” A mai spus: „Ați auzit că v-am zis: Mă duc și vin iarăși la voi. Dacă M-ați fi iubit, v-ați fi bucurat că v-am zis: Mă duc la Tatăl; căci Tatăl Meu este mai mare decât Mine.” Astfel vedem că Hristos S-a rugat pentru poporul Său și le-a dat făgăduințe bogate, ca să le asigure izbânda ca împreună-lucrători cu El. El a spus: „Lucrări mai mari decât acestea veți face; pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

O, ce privilegii minunate sunt date celor ce cred și împlinesc cuvintele lui Hristos! Cunoașterea lui Hristos, ca Purtător al păcatului, ca ispășire pentru fărădelegile noastre, este aceea care ne face în stare să trăim o viață de sfințenie. Această cunoaștere este pavăza fericirii omenești. Satana știe că, lipsiți de această cunoaștere, am fi cufundați în nedumerire și lipsiți de putere. Credința în Dumnezeu ar fi pierdută, iar noi am fi lăsați pradă oricărei înșelăciuni a vrăjmașului. El a întocmit planuri tainice pentru a nimici pe om. Ținta lui este să arunce umbra sa demonică, ca un văl de moarte, între Dumnezeu și om, pentru a-L ascunde pe Isus dinaintea noastră, ca nu cumva să ne amintim lucrarea Sa plină de iubire și milă, să fim despărțiți de cunoașterea iubirii și puterii lui Dumnezeu față de noi, și să fie stinsă orice rază de lumină din cer.

Numai Hristos putea reprezenta Dumnezeirea. Cel care fusese din început în prezența Tatălui, Cel care era întipărirea Ființei lui Dumnezeu cel nevăzut, singur era suficient pentru această lucrare. Nicio exprimare omenească nu putea descoperi lumii cine este Dumnezeu. Printr-o viață de curăție, de încredere desăvârșită și de supunere deplină față de voia lui Dumnezeu, printr-o umilință de care s-ar fi retras chiar și cel mai înalt serafim, Dumnezeu trebuia să Se facă cunoscut omenirii. Pentru a împlini aceasta, Mântuitorul a îmbrăcat dumnezeirea cu umanitate. A folosit capacitățile firii omenești, căci doar prin acestea putea fi înțeles de oameni. Doar ceea ce este omenesc poate atinge omenirea. A trăit caracterul lui Dumnezeu în trupul omenesc pregătit pentru El. A binecuvântat lumea trăind, în carne omenească, viața lui Dumnezeu, arătând astfel că există putere de a uni ceea ce este omenesc cu ceea ce este dumnezeiesc.

Hristos a spus: „Nimeni nu cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni decât Fiul și acela căruia Fiul voiește să i-L descopere.” O, cât de slab este înțeleasă lucrarea înaltă a Fiului lui Dumnezeu! El ținea în mâinile Sale mântuirea lumii. Solia dată apostolilor este aceeași care este dată și urmașilor Săi din acest veac: „Pocăința și iertarea păcatelor trebuie predicate în Numele Său între toate neamurile, începând din Ierusalim.” Mântuitorul nostru are „toată puterea… în cer și pe pământ”, și această putere ne este făgăduită. „Veți primi putere când Duhul Sfânt va veni peste voi, și Îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” Chiar dacă o biserică este alcătuită din oameni săraci, simpli și necunoscuți, dacă ei cred și se roagă, influența lor va fi simțită în timp și în veșnicie. Dacă ies cu o credință simplă, sprijinindu-se pe promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu, pot face un mare bine. Dacă lasă lumina lor să strălucească, Hristos este slăvit în ei, iar lucrarea Împărăției se răspândește. Dacă simt răspunderea personală înaintea lui Dumnezeu, vor căuta prilejuri să lucreze și vor străluci ca niște lumini în lume. Vor fi exemple de sinceritate și de zel sfânt în împlinirea planului lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor. Cei săraci, cei fără carte, dacă aleg, pot deveni ucenici în școala lui Hristos, iar El îi va învăța adevărata înțelepciune. O viață smerită, curată și plină de încredere simplă, ca a unui copil, o evlavie adevărată, va avea o influență puternică asupra altora. Cei cu o educație înaltă sunt adesea ispitiți să se încreadă mai mult în cunoștința dobândită din cărți decât în Dumnezeu. De multe ori nu caută să cunoască voia Lui prin rugăciune stăruitoare și nu se prind cu credință de promisiunile Sale. Dar cei care au primit ungerea cerească vor merge înainte cu un duh asemenea lui Hristos, căutând ocazii să vorbească altora, să le descopere cunoștința despre Dumnezeu și despre Isus Hristos, pe care L-a trimis – iar a-L cunoaște pe El înseamnă viață veșnică. Ei vor deveni epistole vii, descoperind lumii Lumina lumii.

Hristos a încredințat „fiecărui om lucrarea sa”. El așteaptă ca fiecare să-și împlinească cu credincioșie slujba rânduită. De la cel mai nobil până la cel mai umil, de la cel bogat până la cel sărac, toți au o lucrare de făcut pentru Domnul. Fiecare este chemat la slujire. Dar dacă nu asculți glasul Domnului, dacă nu faci lucrarea pe care El ți-a încredințat-o, sprijinindu-te cu deplină încredere pe Hristos ca singurul tău sprijin, dacă nu urmezi pilda Sa, atunci cuvintele „slujitor netrebnic și leneș” vor fi scrise lângă numele tău. Dacă lumina care ți-a fost dată nu este împărtășită altora, dacă nu o lași să lumineze, ea se va stinge în întuneric, iar sufletul tău va fi lăsat într-un mare pericol. Dumnezeu grăiește fiecăruia care a primit adevărul: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” Fă cunoscut adevărul celor din jur. Aceasta este rânduiala lui Dumnezeu pentru răspândirea luminii în lume. Dacă nu împlinești slujba în locul încredințat ție, dacă nu lași lumina să strălucească, vei fi învăluit de întuneric. Dumnezeu cheamă pe toți fiii și fiicele familiei cerești să fie pregătiți deplin, ca în orice clipă să poată păși în rânduri, gata pentru lucrare. O inimă frântă și înduioșată de iubirea lui Isus va ști să culeagă mărgăritarele de preț, rânduite pentru comoara Domnului Hristos.

Via Domnului este mai întinsă decât poate fi lucrată cu credincioșie de lucrătorii de acum. De aceea, fiecare este chemat să lucreze după toată măsura puterii primite. Cine refuză să facă aceasta, Îl dezonorează pe Domnul viei, iar dacă rămâne nepăsător, Domnul Se va lepăda de el. Când omul se supune și lucrează, Dumnezeu lucrează în el și prin el. Dar când Domnul vede că, în câmpurile îndepărtate, se face puțin pentru mântuirea sufletelor; când ocaziile de mare preț sunt pierdute, iar cel trimis ca doctor al sufletului își consumă puterea și priceperea cu cei ce sunt sănătoși, lăsând neatinse rănile celor gata să piară, El nu este mulțumit. El nu poate spune: „Ai lucrat bine” în dreptul unei asemenea lucrări; căci aceasta nu grăbește, ci încetinește înaintarea lucrării Sale, tocmai când este cea mai mare nevoie de înaintare grabnică. Timpul, energia și mijloacele sunt consumate pentru cei ce cunosc deja adevărul, în loc să fie folosite pentru a lumina pe cei în întuneric. Bisericile sunt îngrijite ca miei bolnavi, de către cei care ar trebui să caute oile pierdute. Dacă poporul lui Dumnezeu ar sluji celor în nevoie, ei înșiși ar fi slujiți de Păstorul cel Mare, iar mii, care astăzi rătăcesc în pustiu, ar fi aduși în staul. Să nu se mai piardă vremea vizitând adunările noastre, ci să se meargă în locurile întunecate ale pământului, acolo unde nu este nicio biserică.

În locurile unde stindardul adevărului n-a fost ridicat niciodată, mai multe suflete vor fi câștigate prin aceeași osteneală decât s-au câștigat vreodată înainte. Domnul Isus are toată puterea în cer și pe pământ. Dacă te vei sprijini pe această putere, unind slăbiciunea ta cu puterea cerească, suflete prețioase vor fi întoarse de la rătăcire. Prezența Duhului Sfânt este făgăduită tuturor. Hristos, Mijlocitorul nostru, dăruiește putere prin prezența Sa. Toate mijloacele trebuie puse în lucrare – nu pentru cei din adunări, ci pentru cei care stau în umbra rătăcirii. Când sufletele sunt aduse la adevăr, pune-le îndată la lucru. Și pe măsură ce lucrează după măsura puterii lor, vor deveni mai tari. Credința se întărește prin împotrivire. Când lumina pătrunde în inimă, ea trebuie împărtășită. Cei abia întorși să fie învățați că sunt chemați să umble cu Hristos, să fie martori ai Săi și să-L arate lumii. Nimeni să nu caute certurile de vorbe, ci să spună cu simplitate istoria iubirii lui Isus. Toți să cerceteze neîncetat Scriptura, ca să știe temelia credinței lor, pentru ca, atunci când vor fi întrebați, să dea un răspuns despre nădejdea care este în ei, „cu blândețe și cu teamă”. Cea mai bună doctorie pentru biserică nu este predicarea, ci să fie pusă la lucru. Dacă sunt puși să lucreze, cei descurajați vor uita descurajarea, cei slabi vor fi întăriți, cei lipsiți de cunoștință vor dobândi înțelepciune, și toți vor fi pregătiți să arate adevărul așa cum este el în Isus. Vor găsi un sprijin care nu dă greș în Acela care a făgăduit să mântuiască pe toți cei ce vin la El.

(Va continua săptămâna viitoare.)