„Iar pentru că robul Meu, Caleb, a fost însuflețit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țara în care s-a dus, şi urmașii lui o vor stăpâni.”
Numeri 14:24
Întreaga lume creștină este implicată în marele conflict al credinței și necredinței. Toți vor lua poziție. Aparent, unii s-ar putea să nu fie angajați de vreo parte a conflictului. Ei nu par a fi împotriva adevărului, dar nici nu trec hotărât de partea lui Hristos, de teamă să nu piardă ceea ce au sau să nu fie acuzați. Dar ei sunt socotiți printre dușmanii lui Dumnezeu..
Moralitatea nu poate fi despărțită de religie. În aceste ultime zile, toată tradiția conservatoare, primită de la cei educați şi din scrierile oamenilor proeminenți din trecut, nu este o pavăză sigură, pentru că lupta ce ne stă înainte este cum lumea n-a mai văzut până acum. Frații care n-au avut vreun rol în această lucrare în trecut trebuie să fie cu mult mai multă băgare de seamă la ceea ce acceptă şi ceea ce refuză…
Se poate ca toți aceștia să aibă nevoie de reformă. Nici unul nu suntem în siguranță, chiar având experiența trecutului, dacă nu trăim ca și cum L-am vedea pe Cel care este nevăzut. În fiecare zi, în fiecare ceas, trebuie să fim impulsionați de principiile adevărului biblic – dreptatea, mila şi dragostea lui Dumnezeu. Oricine vrea putere morală şi intelectuală trebuie să le procure de la Sursa Divină.
La fiecare punct de răscruce şi decizie, întreabă-te: ,,Este aceasta calea lui Dumnezeu?” Cu Biblia deschisă, consultă rațiunea sfântă şi o conștiință bună. Inima trebuie să-ți fie mișcată, sufletul atins şi rațiunea deșteptată de Duhul lui Dumnezeu. Principiile sfinte expuse în Cuvântul Său vor lumina sufletul… Vă spun… adevăratul izvor al înțelepciunii, virtuții şi puterii este în crucea de pe Calvar. Hristos este Autorul şi Desăvârşitorul credinței noastre. El spune: „Fără Mine nu puteți face nimic”. Isus este singura garanție a succesului intelectual şi a progresului.
Trebuie să practicăm cumpătarea în toate lucrurile, pentru ca gusturile să ne fie înnobilate, apetitul controlat, iar pasiunile supuse. Domnul Isus poate aduce totul. Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, blândețea, bunătatea, credința, mila, înfrânarea poftelor – acestea constituie roada adusă de pomul creștin…
Dacă vrei să ai iluminare divină, mergi la tronul de har şi o vei primi de la tronul de milă. A fost pus în vigoare un acord al Tatălui şi Fiului, pentru salvarea lumii prin Hristos, care S-a dat pe Sine pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Nici o putere omenească sau îngerească nu putea face un asemenea legământ. (Manuscris 16, 1890)
