„Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.”
Numeri 13:31
Este nevoie de tineri în lucrare, care se implică și care să o ducă înainte cu zel şi putere. Dar Domnul este şi va fi întotdeauna cu bătrânii conducători neclintiți, care s-au ținut strâns de adevăr în timpurile de primejdie. Când temelia credinței liderilor mai tineri pare zdruncinată şi edificiile lor se clatină, o mărturie asemănătoare celei a lui Caleb va fi auzită de la bătrânii luptători: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe țară, căci vom fi biruitori!” Numai că, imediat, s-a făcut auzit şi glasul necredinței: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi!” Un cuvânt de necredință pregătește calea pentru următoarele. Satana nu dă lesne pace nimănui dintre cei pe care-i poate ispiti să-L dezonoreze pe Dumnezeu prin necredință…
Ce efect a avut acest raport asupra adunării? „Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să țipe… Toți copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: ‘De ce n-om fi murit noi în țara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceea?’”…
Să citească toți cu atenție capitolul 14 din Numeri şi să înțeleagă că se pot aduce mărturii false, așa cum au făcut iscoadele necredincioase, cu efect asupra a mai mult de un milion de suflete…
Aceia care au adus un raport descurajant pentru întreaga tabără Israelului, prin mărturia lor necredincioasă, au servit puterilor satanice aflate în opoziție totală, atrăgând adunarea poporului descurajat în ceea ce credeau ei despre țara iscodită. Adunarea a trecut de partea rea şi, inspirați de agenții satanici, israeliții au strigat împotriva celor două iscoade credincioase, vrând să-i ucidă cu pietre pe Iosua şi Caleb pentru că îndrăzniseră să le prezinte adevărul cu privire la țară.
Dar întotdeauna este asigurată protecție pentru cei care mărturisesc pentru adevăr. Cine a salvat viețile lui Iosua şi Caleb? ,,..slava Domnului s-a arătat peste cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel…
Avem aici o bună dovadă că mânia Domnului a fost trezită împotriva poporului răzvrătit – împotriva celor care fuseseră binecuvântați cu multă lumină și ocazii prețioase de a cunoaște voia lui Dumnezeu, transmisă lor prin Însuși Isus, Călăuza lor invizibilă, învăluit în stâlpul de nor ziua şi-n stâlpul de foc noaptea. (Scrisoarea 106, 1897; publicat în Manuscript Releases, vol. 15, pag. 289-291)
