„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, și ea îi va fi dată.”
Iacov 1:5
Toată înțelepciunea pe care o au oamenii este darul lui Dumnezeu. El poate şi vrea să împartă înțelepciune oricărei persoane care o cere de la El, în credință. Solomon a căutat înțelepciunea de la Dumnezeu şi i-a fost dată în măsură bogată. Dar cum a privit cerul asupra lui atunci când el a pervertit această înțelepciune şi a folosit acest măreț şi sfânt dar al lui Dumnezeu pentru a se înălța pe sine? Dumnezeu l-a ales să construiască templul, dar cum a pervertit el sacra încredințare! El a stabilit legături cu popoarele idolatre. Astfel, tocmai el, care la dedicarea templului se rugase ca inima copiilor lui Israel să fie cu totul consacrată Domnului, a început să-şi depărteze inima de Dumnezeu, punându-şi în pericol interesul spiritual prin formarea de prietenii cu vrăjmaşii Domnului.
Câtă grijă trebuie manifestată în formarea de prietenii! Tovărășia cu lumea va coborî în mod sigur standardul principiului religios. Soțiile păgâne ale lui Solomon i-au întors inima de la Dumnezeu. Cele mai fine sensibilități ale lui au fost ştirbite și inima i-a devenit de piatră, pierzându-şi simpatia pentru oameni şi dragostea pentru Dumnezeu. Conştiința lui a fost veştejită și domnia i-a devenit tiranie.
Solomon a pregătit calea propriei ruine atunci când a căutat meşteri din alte națiuni pentru construirea Templului. Dumnezeu fusese educatorul poporului Său, desemnând ca ei să rămână în înțelepciunea Lui și, cu talentele dăruite de El, să nu fie pe locul doi niciodată. Dacă ar fi avut mâini curate, inimă pură și nobilă şi scopuri sfințite, Domnul le-ar fi împărtăşit har. Dar Solomon s-a uitat la lume în loc să se uite la Dumnezeu şi a ajuns să descopere că presupusa lui putere era slăbiciune. El a adus la Ierusalim aluatul influentelor rele perpetuate prin poligamie și idolatrie. Nu era nici o îndoială cu privire la cine făcea Israelul să păcătuiască.
Cu toate că mai apoi Solomon s-a căit, această căință n-a putut desființa practicile idolatre pe care el le adusese în popor. Noi transmitem, fiecare, o moştenire fie spre bine, fie spre rău. Argintul din Tarsis şi aurul din Ofir au fost obținute de Solomon cu un preț teribil – trădarea sacrelor încredințări divine. Legăturile rele cu națiunile păgâne au corupt bunele obiceiuri. Când poporul lui Dumnezeu se întoarce de la Dumnezeul întregii înțelepciuni, privind, pentru înțelepciune şi decizii, spre oamenii care nu-L iubesc pe Domnul, El îi lasă să urmeze această înțelepciune care nu vine de sus. (Manuscris 44, 1894; publicat în General Conference Bulletin, 25 febr. 1895)
