„Isus a intrat şi cumpărau în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei.”
Matei 21:12
Acest act al lui Isus avea o semnificație profundă, o semnificație de care nu-şi dădea seama nici unul dintre cei de față. Când preoții şi fariseii şi-au revenit de pe urma groazei ce pusese stăpânire pe sufletele lor vinovate, la cuvintele lui Hristos, s-au întors spre Templu. Ei nu erau convertiți, nici măcar umiliți şi s-au hotărât să-L provoace pe Isus în legătură cu autoritatea cu care i-a alungat El din curțile Templului. Când au ajuns la Templu, preoții au descoperit că, în lipsa lor, acolo fusese făcută o minunată lucrare. Cei bolnavi şi muribunzi fuseseră însănătoşiți. Erau uimiți preoții, dar nu aveau să cedeze, în încăpățânata lor necredință. Ei luaseră deja hotărârea să-L omoare pe Isus și pe Lazăr, care fusese înviat din morţi, ştiind că oamenii vor continua să creadă în Hristos atâta vreme cât avea să trăiască printre ei cel care fusese înviat prin puterea Lui.
Dovada făcută de Isus era calculată să convingă orice minte sinceră, dar această dovadă nu era dorită de preoți şi de farisei. Respingerea şi condamnarea lui Isus de către popor era ceea ce căutau ei. Orice dovadă în plus doar le sporea aversiunea față de Hristos. Prezența lui Hristos în lume, îndeplinindu-Şi lucrările minunate, prezența Lui în fața oamenilor, trăindu-Şi viața de bunătate, tăgăduire şi sacrificiu de sine, prezența Lui exercitând față de ceilalți acea compasiune blândă, care dispăruse de multă vreme din viețile lor, era exact ceea ce nu doreau aceştia.
Hristos Îşi împlinea misiunea dată de Tatăl Lui: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a trimis să aduc veşti bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului”. (Manuscris 128, 1899)
