„Duceți-vă în satul dinaintea voastră: în el veți găsi îndată o măgăriță aduceți-i legată şi un măgăruș împreună cu ea; dezlegați-i şi la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneți că Domnul are trebuință de ei. Și îndată îi va trimite.”

Matei 21:2,3

Timpul în care Hristos a intrat triumfal în Ierusalim era cel mai frumos sezon al anului. Muntele Măslinilor era tapetat în verde, iar crângurile erau minunate, cu frunzișuri diverse. Foarte mulți veniseră din zonele din jurul Ierusalimului, cu sincera dorință de a-L vedea pe Isus. Minunea supremă a Mântuitorului, făcută la învierea lui Lazăr din morți, avea un efect minunat asupra minții lor şi o mare şi entuziastă mulțime venea spre locul unde zăbovea Isus.

Era pe la jumătatea după-amiezii când Isus Și-a trimis ucenicii în satul Betfaghe… Era prima dată, în timpul vieții Sale de slujire, când Isus consimțise să meargă călare şi ucenicii interpretau asta ca un indiciu că El era pe cale să-Şi afirme puterea şi autoritatea împărătească şi să-Şi ocupe poziția pe tronul lui David. Fericiți, ei şi-au executat misiunea. Au găsit măgărușul, aşa cum le spusese Isus… „Au adus măgărița şi măgărușul, şi-au pus hainele peste ei şi El a șezut deasupra.”

În vreme ce Isus ia loc pe animal, atmosfera devine sonoră, în aclamații de laudă şi triumf… Isus nu poartă nici un semn exterior al regalității. El nu are haină oficială şi nu este urmat de o suită de oșteni. În schimb, este înconjurat de un alai adus la cel mai înalt grad de entuziasm. Oamenii nu-şi pot reține bucuria speranței ce le animă sufletele…

Strigătul lor reverberează în munți și văi: „Osana Fiul lui David!” „Osana în cerurile prea înalte!” „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”… Cei care cândva fuseseră orbi… sunt primii care deschid calea minunatei procesiuni… Cel care a fost înviat din morți duce acum animalul pe care stă Isus. Cel cândva surdomut cântă acum bucuros osanale, cu urechile deschise și limba dezlegată. Foști șchiopi, cu pași vioi şi inimi recunoscătoare, sunt acum cei mai activi în ruperea crenguțelor de palmieri şi așternerea lor în calea Lui, ca parte a lor în omagiul puternicului Vindecător. Leprosul, care auzise înspăimântătorul verdict al preotului: „Necurat!”, era acolo. Văduva și orfanul sunt şi ei, pentru a spune despre lucrările Lui minunate. Morții înviați sunt prezenți. Limbile lor, cândva paralizate de puterea lui Satana, cântă imnuri de bucurie… Este prezent şi fostul demonizat, cuvintele sale nemaifiindu-i acum smulse din gură de puterea lui Satana… Copiii sunt animați de ceea ce văd… Pe coama Muntelui Măslinilor, procesiunea se oprește. (Manuscris 128, 1899)