„Ați văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.”
Iosua 23:3
Odată sfârşite războaiele de cucerire, Iosua se retrăsese în liniştitul refugiu al căminului său de la Timnat-Serah… Domnul îl impresionase pe credinciosul Său serv să facă aşa cum făcuse şi Moise înaintea lui – să recapituleze istoria poporului şi să le amintească ceea ce le promisese Dumnezeu când le-a dat via Sa.
Trecuseră mai mulți ani de când copiii lui Israel se stabiliseră fiecare pe locul primit şi deja se puteau observa rodind aceleași rele care aduseseră anterior judecăți asupra poporului. Simțind urmele vârstei lui înaintate, Iosua era plin de nelinişte cu privire la viitorul poporului lui. El li s-a adresat cu mai mult decât un interes părintesc, atunci când israeliții s-au mai adunat o dată la el… Chiar dacă fuseseră supuşi, canaaniții încă mai stăpâneau o porțiune considerabilă din țara făgăduită lui Israel, şi Iosua i-a rugat pe cei din poporul ales să nu se amestece cu ei şi să nu uite porunca Domnului de a deposeda total aceste națiuni idolatre…
Iosua a apelat la israeliți ca martori direcți ai faptului că, atâta vreme cât I-au respectat condițiile, Dumnezeu Şi-a împlinit făgăduințele față de ei… Satana înşală pe mulți cu aparent plauzibila teorie că, întrucât dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său este atât de mare, El va scuza existența păcatului printre ei; că, deşi avertizările Cuvântului lui Dumnezeu servesc un anumit scop în guvernarea Lui în domeniul moral, ele nu vor fi niciodată împlinite literal. Dar, în relațiile cu creaturile Sale, Dumnezeu a menținut principiile neprihănirii, descoperind păcatul în adevăratul lui caracter, demonstrând că rezultatul sigur al acestuia este mizeria şi moartea. Iertarea necondiționată a păcatului n-a existat şi nu va exista niciodată, pentru că ea ar dovedi abandonarea principiilor neprihănirii care stau la însăşi temelia guvernării lui Dumnezeu…
Dumnezeu a arătat cu corectitudine rezultatele păcatului şi, dacă aceste avertizări n-ar fi adevărate, cum am putea fi siguri că făgăduinţele Lui vor fi împlinite? Aşa-numita bunăvoință, care ocoleşte dreptatea, nu este bunăvoință, ci slăbiciune.
După prezentarea bunătății lui Dumnezeu față de Israel, Iosua a somat poporul ca, în Numele lui Iehova, să aleagă cui serveşte… El dorea să-i conducă la slujirea lui Dumnezeu, nu din obligație, ci de bunăvoie. Dragostea de Dumnezeu este chiar temelia religiei. Angajarea în slujirea Lui doar în speranța răsplătirii sau de teama pedepsei nu e bună de nimic. Apostazia pe față nu e mai ofensatoare pentru Dumnezeu decât ipocrizia și închinarea pur formală. (Manuscris 135, 1899; publicat în Youth Instructor, 13 iunie 1901)
