„Şi după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos.”
1 Corinteni 15:22
Dar a venit Satana, insinuând îndoială față de înțelepciunea lui Dumnezeu. El L-a acuzat pe Tatăl ceresc și Suveranul lor de egoism, deoarece, pentru a le proba loialitatea, le-a interzis oamenilor să mănânce din fructul pomului cunoştinței. Eva a cedat ispitei, iar Adam a acceptat fructul oprit din mâna soției lui. El a căzut la cel mai mic test pe care-l putea concepe Domnul pentru a-i proba ascultarea şi porțile durerii s-au deschis peste lumea noastră. Adam primise o natură sfântă, fără păcat, curată și neîntinată, dar a căzut pentru că a dat ascultare sugestiilor vrăjmaşului; iar posteritatea lui a devenit stricată…
Când a venit pe pământ, Isus a intrat într-o lume neloială lui Dumnezeu, o lume pârjolită de blestemul răzvrătirii împotriva Creatorului. Arhiînşelătorul şi-a desfăşurat cu putere lucrarea, până ce blestemul călcării Legii a căzut pe pământ. Oamenii au fost corupți de născocirile lui Satana…
Arogându-şi atributele milei, bunătății şi adevărului, Satana a atribuit trăsăturile lui de caracter lui Dumnezeu. Aceste minciuni trebuia combătute şi dovedite false, prin natura umană a lui Hristos.
Hristos a fost ispitit de Satana însutit mai greu decât Adam şi în circumstanțe întru totul mai provocatoare… El a reabilitat căderea lamentabilă a lui Adam şi a mântuit omenirea. Există speranță pentru toți cei care vor veni la Hristos şi-L vor primi ca Mântuitor personal…
Prin neascultare, lumea s-a despărțit de cer. Hristos a făcut un pod peste abis, legând pământul cu cerul. În natură umană, El Şi-a păstrat curăția caracterului Său divin. El a trăit Legea lui Dumnezeu şi a onorat-o, într-o lume a neascultării, demonstrând lumilor necăzute, universului ceresc, lui Satana şi tuturor fiilor căzuți și fiicelor căzute ale lui Adam că, prin harul Lui, omenirea poate păzi Legea lui Dumnezeu. El a venit pentru a-Şi împărtăşi natura divină, chipul Său, sufletului care se pocăieşte şi crede. (Manuscris 20, 1898; publicat în Manuscript Releases, vol. 8, pag. 39-40)
