„Caleb a potolit poporul, care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: ‘Haide să ne suim şi să punem mâna pe țară, căci vom fi biruitori’.”
Numeri 14:30
A fost mare nevoie de „Calebi” în diferitele perioade ale istoriei lucrării noastre. Astăzi ne trebuie lucrători plini de credincioșie, lucrători care-L urmează pe Domnul deplin, care nu vor să tacă atunci când trebuie să vorbească, rămânând tari ca oțelul la principii, care nu caută etalarea, ci umblă în chip smerit cu Dumnezeu – răbdători, buni, îndatoritori, nobili, care înțeleg că știința rugăciunii înseamnă să-ți exerciți credința şi să dai pe față fapte care vizează slava lui Dumnezeu şi binele poporului Său…
Domnul nu va avea, în lucrarea Sa, conducători care fac un serviciu împărțit. Slujitorii Săi trebuie să fie intransigenți cu orice lucrare rea. A-L urma pe Isus cere o convertire din toată inima, de la început, şi o repetare zilnică a acestei convertiri.
Au fost vremuri când o criză a determinat caracterul. Sunt lucrători care şi-au închis ochii spirituali, nemaiputând să facă distincție între се este sacru şi ce este comun. Glasul lor vorbeşte cel mai tare când se află în slujba vrăjmaşului. Ar fi mult mai bine pentru ei dacă ar tăcea. Tăcerea este tăria şi elocvența lor. Contează foarte mult pentru oricine dacă, în problema în cauză, este de partea Domnului sau de partea lui Satana.
Poporul lui Dumnezeu de azi are mult mai multă lumină decât a avut vechiul Israel. Ei au nu numai lumina sporită care strălucește peste ei, ci și învățătura pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Moise, pentru popor. Dumnezeu a precizat diferența dintre sfânt şi comun şi a spus că această diferență trebuie strict avută în vedere…
Dumnezeu a dat poporului Său lumină multă şi învățătură clară. Ce durere, rușine şi agonie spirituală au simțit slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu care au stat drept, asemenea lui Iosua şi Caleb, când au auzit pe Israel că-şi neagă conducătorul… şi aleg din numărul celor răsculați pe cel care să-i conducă înapoi în Egipt. În văicăreala lor, israeliții L-au blasfemiat pe Dumnezeu, care spusese că apărarea canaaniților dispăruse şi că acum era momentul oportun ca ei să intre în țară.
Caleb a proclamat adevărul prezent atunci şi în orice vreme: „Țara… este o țară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta şi ne-o va da: este o țară în care curge lapte și miere. Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului şi nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin; Domnul este cu noi, nu vă temeți”. (Scrisoarea 39, 1899)
