„Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.”
1 Samuel 15:22
Zilele de pe urmă sunt aproape de noi și Satana lucrează cu toată iscusința diabolică pentru a amăgi şi distruge suflete. Mustrările aduse de mărturii sunt întâmpinate, aproape fără excepție, de către cei vizați, cu ,,cred mărturiile, dar nu le înțeleg”. Dumnezeu a supus corecţiei căile greşite ale oamenilor, pentru a-i scuti de nefericire, dezamăgire şi ruină, dar ei trec pe lângă toate acestea ca şi cum lumina şi avertizările n-au ajuns niciodată la ei. Dacă ar fi în acord cu Dumnezeu, ei nu s-ar îndepărta de la El. Şi pentru că sụnt atât de departe de Dumnezeu, ei nu aud glasul Lui, care-i cheamă: „Întoarceți-vă la Mine şi Mă voi întoarce şi Eu la voi” ,,şi vă voi ierta abaterile”.
După ce n-a ascultat porunca lui Dumnezeu de a-i nimici pe amaleciți, Saul s-a întâlnit cu Samuel şi i-a spus: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului”. Dar Samuel i-a zis: ,,Ce înseamnă behăitul acesta de oi, care ajunge la urechile mele?”… Răspunsul lui Saul a fost acelaşi pe care l-am mai auzit în cazuri asemănătoare – o explicație, o minciună: „Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău”. Saul nu spune Dumnezeului meu sau al nostru, ci Dumnezeului tău! Mulți dintre cei ce pretind că servesc pe Dumnezeu fac la fel ca Saul – își acoperă ambițiile proprii și mândria cu un veşmânt de pretinsă neprihănire…
Samuel se uita la Saul cu indignare, dar cu profundă milă şi nedisimulată îngrijorare pentru cursul greşit pe care-l urma cel pe care-l iubea sincer. Dar dragostea nu trebuia să-i rețină buzele… şi Samuel a rostit cuvintele tăioase ale Domnului. Saul a continuat să se apere, spunând că au cruțat ce era mai bun pentru a închina Domnului. Atunci, Samuel i-a zis: „Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat”… Ah, cât de puțini pot şti mâhnirea din inimă cu care s-a întors Samuel la Rama! Dumnezeu pusese asupra lui povara lui Saul şi povara teribilei solii care trebuia prezentată monarhului. Rar simte păcătosul justețea mustrării. El îl acuză pe cel care-i aduce cuvintele de avertizare, ca şi cum ar fi vorba de o chestiune personală. În orbirea lui, nu poate vedea că respinge cu încăpățânare o ultimă ofertă a luminii şi milei… Mi-a fost dat să văd aceeaşi putere seducătoare a urii față de mustrare, a încăpățânării şi răzvrătirii, cum n-am mai văzut vreodată. Cel mustrat se agață de propriile păreri, fără a se supune. (Manuscris 1a, 1890)
