„’Dați piatra la o parte!’ a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: ‘Doamne… este mort de patru zile’.”

Ioan 11:39

Numai Hristos putea să poarte necazurile celor mulți „În toate necazurile lor, n-au fost fără ajutor.” El n-a avut vreodată boală în trup, dar a suferit din cauza bolii altora. El îi privea cu cea mai blândă simpatie pe cei suferinzi, care se îmbulzeau în preajma Lui. Sufletul lui gemea când vedea lucrarea lui Satana descoperită în durerea lor şi făcea din orice caz de nevoie și suferință cazul Lui… Puterea dragostei se afla în toate vindecările Sale. El Îşi identifica propriile interese cu omenirea suferindă.

Hristos avea sănătate și putere în El Însuşi, şi când suferinzii se aflau în imediata lui apropiere, boala lor era întotdeauna alungată. Din această cauză n-a mers El direct la Lazăr. El nu putea fi martor la suferința acestuia fără să intervină pentru vindecare. Moartea lui Lazăr era îngăduită pentru ca, prin învierea lui, să poată fi dată iudeilor ultima şi suprema evidență că Isus era Fiul lui Dumnezeu.

Şi, în tot acest conflict cu puterea răului, înaintea lui Hristos se afla permanent umbra întunecată în care El trebuia să intre. Mereu, înaintea Lui se aflau mijloacele prin care El trebuia să plătească răscumpărarea sufletelor. În vreme ce era martor la suferința omenirii, El știa că trebuia să suporte un chin mai mare, amestecat cu batjocură, și că avea să sufere cea mai mare umilință. Când l-a trezit pe Lazăr din morți, Domnul știa că pentru acea viaţă redată trebuia să plătească prețul pe crucea de pe Calvar…

Hristos avea putere să salveze întreaga lume. El a plâns la mormântul lui Lazăr la gândul că totuși nu putea mântui pe toți cei pe care puterea lui Satana îi doborâse în moarte… Din lumina purității Lui slăvite, Răscumpărătorul lumii putea să vadă că bolile de care suferea familia umană erau aduse asupra ei de călcarea Legii lui Dumnezeu. El putea merge înapoi, pe fir, până la cauză, în orice caz de suferinţă… El ştia că numai El îi putea salva din groapa în care erau căzuți. Singur El putea să le pună piciorul pe calea cea bună. Numai desăvârșirea Lui putea să trateze imperfecțiunea lor. El singur putea să le acopere goliciunea cu haina nepătată a neprihănirii.

Prin experiență directă, El nu cunoștea nimic despre păcat; Isus stătea înaintea lumii ca Miel al lui Dumnezeu, fără pată. Când cei suferinzi se îmbulzeau prin preajmă, El, care era în deplinătatea sănătății, Se simțea la fel de afectat ca ei. Acest lucru era esențial pentru exprimarea dragostei Lui desăvârşite față de omenire. (Manuscris 18, 1898)