„Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care si-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite şi cinci înțelepte.”

Matei 25:1,2

Întotdeauna au existat două categorii printre cei care mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos. În vreme ce o categorie cercetează viața Mântuitorului şi caută cu sârg să-şi corecteze defectele și să se conformeze Modelului, cealaltă ocoleşte adevărurile simple și practice, care pun în evidență greşelile. Chiar şi în cele mai bune timpuri ale ei, biserica nu a cuprins numai oameni drepți, curați și sinceri. Mântuitorul ne-a învățat că aceia care păcătuiesc cu bună ştiință nu trebuie primiți în biserică; dar El păstra legături cu aceia care erau deficitari în caracter, oferindu-le beneficiile învățăturii şi exemplului Său, pentru ca ei să poată avea ocazia de a-şi vedea şi corecta greşelile.

Printre cei doisprezece apostoli, se afla un trădător. Iuda era acceptat nu pentru defectele din caracter, ci în pofida lor. El era în legătură cu ucenicii pentru ca, prin învățătura și exemplul lui Hristos, să poată şti ce înseamnă un caracter creştin şi astfel să fie condus la a-şi vedea defectele, la pocăință şi, prin ajutorul harului divin, să-şi curățească sufletul, ascultând de adevăr.

Dar Iuda n-a umblat în lumina atât de generos lăsată să strălucească peste el. Prin indulgență față de păcat, el chema ispitirile lui Satana. Trăsăturile rele ale caracterului său au devenit predominante. Iuda şi-a lăsat mintea în stăpânirea puterilor întunericului. El se mânia când era mustrat pentru greşeli şi astfel a fost condus la teribila crimă de a-şi trăda Învățătorul. În acelaşi fel urăsc toți cei care nutresc răul în inimă, deşi pretind că sunt sfinți, pe cei care le tulbură liniştea prin condamnarea traiului lor păcătos. Iar când se iveste o ocazie favorabilă, asemenea lui luda, ei îi vor trăda pe cei care, spre binele lor, au vrut să-i mustre.

Și apostolii au avut printre ei din aceia care-și declarau sfințenia, în vreme ce, în secret, nutreau fărădelegea. Anania şi Safira au jucat rolul înşelătorului, pretinzând ca fac un sacrificiu total pentru Dumnezeu, în vreme ce, cu lăcomie, au oprit o parte pentru ei… Când încercările și persecuția erau peste urmașii lui Hristos, numai cei dispuși să renunțe la tot, de dragul adevărului, au dorit să devină ucenici ai Lui. Astfel, atâta vreme cât a durat persecuția, biserica a rămas relativ curată. Dar când a încetat persecuția, i s-au alăturat adepți mai puțin sinceri și devotați, deschizându-i-se astfel lui Satana o cale de acces. (The Spirit of Prophecy, vol. 4, pag. 44-45)