Categories: Hristos biruitorul Tags:

Și tu vei fi persecutat

„De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.”

2 Timotei 3:12

Irod și autoritățile pline de răutate L-au ucis pe Cel Drept, dar Hristos n-a ucis niciodată pe cineva şi putem atribui spiritul persecuției întrucât oamenii doresc libertatea conştiinței – originii lui, care este Satana. El este un amăgitor, un mincinos, un ucigaş şi pârâşul fraților și surorilor. Lui îi place să vadă mizeria umană. El jubilează când omul este în necaz şi, atunci când vedem crudele persecuții ale celor ce vor să asculte de Dumnezeu potrivit cu ceea ce le dictează conştiința, putem şti că este vorba de taina fărădelegii. Domnul i-a spus lui Satana, bătrânul şarpe: „Aceasta [sămânța femeii] îți va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul”. Hristos a zdrobit capul şarpelui, într-un anume fel, dar profeția vizează mai mult. Ea este declarația despre un neostoit conflict pe pământ, între Hristos cu urmaşii Lui şi Satana cu îngerii şi agenții lui umani, conflict desfăşurat până la încheierea timpului.

Acest conflict l-a implicat pe Fiul lui Dumnezeu. El a fost chinuit, disprețuit şi respins de oameni, ca om al durerii, obişnuit cu suferința. Maiestatea cerului a trebuit să părăsească în repetate rânduri scena lucrării Sale, din cauza zdrobirii călcâiului Lui de către Satana şi, în final, virulența acestuia a atins cea mai mare putere atunci când a inspirat şi condus mintea oamenilor răi la răstignirea lui Hristos. Apoi, el i-a urmărit pe copiii lui Dumnezeu, provocându-le nenorociri şi moarte… Isaia, Daniel şi Ioan au anunțat, în profeții, chiar aceste lupte şi strâmtorări prin care urma să treacă poporul lui Dumnezeu şi aparentul triumf al lui Satana, în bătălii.

Vrăjmășia lui Satana va continua, aprigă şi hotărâtă, împotriva urmaşilor lui Hristos… Oriunde există, prin respingerea luminii şi adevărului şi îndepărtarea de viul Dumnezeu, răul li se va împotrivi întotdeauna celor drepți și ascultători. Îngerii căzuți şi ființele umane căzute se vor uni într-o tovărășie disperată. Aceasta este chiar alianța în care au intrat persecutorii celor credincioşi.

Satana şi-a făcut socoteala că, dacă ar putea să-i păcălească pe oameni aşa cum i-a amăgit pe unii dintre îngeri, implicându-i în războiul lui, i-ar avea ca aliați în tot ce întreprinde împotriva cerului…

Adevărul nu prezintă idei amestecate cu tradiții şi basme. Religia lui Isus Hristos prezintă adevărul pur şi neîntinat. Ea comportă cercetare și căutătorii sinceri ai adevărului o vor avea. Religia adevărată nu agită mintea şi sentimentele, ci face apel la intelect şi la inimă… Ea lucrează o continuă dezvoltare şi ridicare progresivă spre cer. (Manuscris 62, 1886)