Categories: Hristos biruitorul Tags:

Credința lui Avraam testată

„Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.”

Geneza 12:2

N-a fost mică încercarea pentru Avraam, să-şi părăsească locuința şi rudele acea țară, şi să intre într-o țară pe care nu o cunoştea. Când a intrat în acea țară, i-a găsit acolo pe canaaniți, având de dat piept cu toată idolatria lor.

A fost o aspră încercare pentru credința lui Avraam. Acolo nu era nimic care să poată spune că este al lui. Dar, în nedumerirea lui Avraam, Dumnezeul cerului a avut plăcerea să-i prezinte Evanghelia și să-i arate ce va avea ca moștenire veșnică.

Avraam se muta din loc în loc, unde i se părea că poate să-şi întrețină oameni. bine familia, care nu era mică. Slujitorii lui erau mai mult de patru sute de oameni. În fiecare loc unde-și întindea cortul, Avraam ridica alături un altar, închinându-se astfel lui Dumnezeu în orice loc unde se stabilea. Procedând aşa, el își învăța familia iubirea şi teama de Dumnezeu.

Când a trecut printr-o altă încercare, aceea a unei aprige foamete în țară şi s-a coborât plecat în Egipt, Dumnezeu i-a asigurat favoarea egiptenilor şi Avraam a plecat de la ei cu mai mult decât venise…

Toți cei care-L urmează pe Dumnezeu trebuie să ducă cu ei, indiferent unde merg, adevăratele principii ale religiei lor. Dacă păcatul, neglijarea lui Dumnezeu şi idolatria există în locurile unde vor ajunge, este ocazia ca ei să arate adevăratele principii.

Când ne stabilim undeva unde e comod şi bine, nu simțim atât de mult că avem nevoie să depindem clipă de clipă de Dumnezeu. În providența Sa, Dumnezeu ne duce acolo unde vom simți nevoia ajutorului şi puterii Lui…

Acum, Domnul are de luptat cu poporul Său şi vrea ca fiecare dintre noi să se aplece în ascultare asupra cerințelor Lui. Nimeni dintre noi nu trebuie, când ne este expusă datoria pe care o avem, să întrebe: „E convenabil pentru mine? Îmi face plăcere?” Dacă Dumnezeu ne spune un lucru, este destul. Noi trebuie să luăm Biblia, să studiem și să vedem care este voința lui Dumnezeu, în ceea ce ne priveşte, pentru ca apoi să dăm curs acestei voințe, aşa ca Avraam, cu încredere. Vedeţi, prima încercare a lui Avraam a fost foarte dură pentru el – să lase totul şi să meargă într-o țară străină… Au fost împrejurări potrivnice, o vreme, care l-au adus în situații în care era încercat de Dumnezeu… Dar când Dumnezeu i-a desfăşurat în fața ochilor imaginea vieții veşnice şi a acestui pământ curățit, care avea să fie căminul lui, Avraam s-a bucurat. (Manuscris 19, 1886)

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Ancora Inimii

Poți sprijini gratuit proiectele noastre sociale și educaționale. Redirecționarea a 3,5% nu te costă nimic – suma este deja reținută de stat din impozitul tău. Completează formularul în mai puțin de 2 minute și fii parte din schimbare.

Completează formularul