„De atunci, Pilat căuta să-I dea drumul. Dar iudeii strigau: ‘Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului’.”
Ioan 19:12
Înrăiți, preoții şi fariseii au decis să nu se renunțe la biciuire, dar nu ca pedeapsă finală pentru Isus nimic mai puțin decât crucea. Aceasta este natura umană şi azi, când se află sub stăpânirea lui Satana…
Pilat nu era dispus să-L condamne pe Hristos şi credea că putea, făcând abstracție de voința conducătorilor, să apeleze la latura umanitară a caracterului mulțimii. El ştia că nu avea nimic de sperat din partea preoților şi a fariseilor şi a ținut o scurtă cuvântare, declarând poporului că n-a găsit nici o vină la Isus. El confirma cu mărturia lui Irod că acuzaţiile împotriva lui Isus n-aveau temei. Dar poporul n-a fost de acord…
Pilat mergea împotriva curentului. Preoții și fariseii vedeau că puteau obține tot ce doreau. Pilat avea evidența şi dreptatea de partea sa şi, dacă ar fi rămas ferm pe poziția susținerii nevinovăției lui Hristos, s-ar fi scutit pe sine de remuşcarea şi disperarea unui om care a sacrificat inocența pentru ura de moarte a unui popor aşa-zis religios, plin de invidie. Isus a fost biciuit.
Apoi, o solie de la Dumnezeu l-a avertizat pe Pilat împotriva a ceea ce era pe punctul să facă…
În vreme ce Pilat Îl audia pe prizonier, soția lui era vizitată de un înger din cer şi, în viziune de noapte, L-a văzut pe Isus și a stat de vorbă cu El… Ea a auzit condamnarea pronunțată de Pilat şi l-a văzut dându-L pe Isus pe mâna ucigașilor Săi, apoi s-a trezit cu un țipăt de groază. Cerând pană şi hârtie, ea i-a scris soțului cuvinte de avertizare. Acum, în dilema lui, la Pilat vine un sol, cu mesaj de la soția lui: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult, în vis, din pricina Lui”. (Manuscris 112, 1897)
