„Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.”

Psalmii 27:3

Cu toții ar trebui să fiți dispuşi să acceptați că nu vă aparțineți vouă, ci Celui care v-a cumpărat cu un preț infinit şi că nu trebuie să vă simțiți îngrădiți, ci cu hotărâre să-I aduceți slavă, în trupul şi sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. Fie ca o dragoste cât de mare să vă determine să-L mărturisiți pe Dumnezeu nu numai cu gura, ci şi cu viața, purtând roadele slavei Lui.

Noi trecem acum prin ținutul unui vrăjmaş. Duşmani se află la orice pas, pentru a ne împiedica înaintarea. Ei Îl urăsc pe Dumnezeu și pe toți aceia care-L urmează şi-I poartă numele. Dar aceia care ne sunt duşmani sunt şi duşmanii Domnului şi, deşi sunt puternici şi iscusiți, Căpetenia mântuirii noastre, care ne conduce, poate să-i învingă. Aşa cum soarele risipeşte norii în calea lui, şi Soarele Neprihănirii îndepărtează obstacolele din calea înaintării noastre.

Putem spune noi, într-adevăr, că prezența lui Dumnezeu este siguranța, comoara, slava şi bucuria noastră? Ne rugăm noi ca Hristos să meargă acolo unde mergem şi să stea acolo unde stăm? Dacă noi putem trăi fără El în această lume, şi El va trăi fără noi în lumea mai bună, veşnică. Dar dacă ne prindem de El printr-o credință vie, spunând asemeni lui Iacov: „Nu Te voi lăsa să pleci”, dacă-L vom ruga „nu mă lepăda de la fața Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfant”, avem făgăduința: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”.

Nu ne putem permite să trăim indiferenți față de marea mântuire care ne e oferită atât de uşor. Cunoaşterea a ceea ce ne cere Dumnezeu ca Tată al nostru ne va păzi de a greşi împotriva Lui. Această cunoaștere ne va face doritori să fim cum vrea El. În calitate de copii ai Lui, noi trebuie să umblăm în lumină, să fim demni de El, care ne-a chemat la slavă, în Împărăția Lui nepieritoare.

Am citit povestirea unui nobil prinț care purta întotdeauna fotografia tatălui lui lângă inimă şi, în ocazii deosebite, când exista pericolul de a-l uita, lua fotografia şi-i spunea: ,„Nu mă lăsa să fac nimic în care să fiu mai prejos decât tine!” Dumnezeu vrea ca noi, în calitate de creștini, să nu-L pierdem niciodată din priviri…

Poporul lui Dumnezeu este numit coroană, diademă. Satana vrea cu ardoare să pună mâna pe comoara Domnului, dar Dumnezeu a asigurat această comoară astfel, încât Satana să nu o poată lua… Noi suntem în siguranță, în deplină siguranță față de iscusința vrăjmaşului, când avem o încredere neşovăielnică în Dumnezeu. (Scrisoarea 8, 1873)