„…căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.”
Matei 11:23
Dumnezeu îi promisese lui Avraam și seminției lui că vor stăpâni averi şi țări și totuși ei încă nu erau decât nişte străini și călători. Moştenirea şi pământul care vor fi date nu numai lui Avraam, ci şi copiilor lui Avraam, nu vor fi oferite până când această planetă nu va fi curățită. Atunci va primi Avraam titlul de proprietate, el şi copiii lui. Fiecare dintre noi trebuie să aibă constant în minte gândul că acest pământ nu este locuința noastră, ci că noi trebuie să avem o moştenire pe pământul nou. Nimicirea Sodomei și a Gomorei simbolizează pentru noj felul în care această lume va fi distrusă prin foc. Nu este sigur pentru nici unul din noi să ne clădim speranțele pentru această viață. Trebuie ca mai întâi să căutăm Împărăția lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui…
Sodoma şi Gomora erau ca grădina Eden. Domnul Îşi revărsase cu dărnicie binecuvântările asupra acestui ținut. Totul era frumos şi plăcut şi totuşi aceasta nu i-a condus pe oameni la onorarea Dătătorului. Ce pustiire a fost când Domnul a făcut să plouă foc şi pucioasă din cer, care au ars cetățile! Ce uşor poate suflarea lui Dumnezeu să transforme un loc frumos în ceva greu de privit!
Această nimicire a Sodomei era o lecţie pentru cei care au trăit în vremea lui Isus, iar solia ei vine până în zilele noastre (vezi Mat. 11:20-24). Se vede că vina lor a fost măsurată proporțional cu lumina pe care au primit-o, şi aceasta este o lecție pentru fiecare dintre noi, cărora Dumnezeu ne-a descoperit prețioasa lumină a adevărului…
Este posibil să simți că ai primit adevărul, că îl înțelegi, dar să te opreşti aici. Una este să accepți și să susții adevărul şi alta este să îl ai aşa cum îl are Isus. Deşi eşti angajat în treburi și mâinile și mintea îți sunt preocupate să facă ceva util, există nevoia de meditație şi rugăciune sârguincioasă. Trebuie să vrei ca această lumină care vine din cer să facă ceva pentru tine; să vrei acea credință ca aurul, să vrei să cultivi dragostea lui Isus în inimă şi să nu uiți că poate chiar îngerii care au venit la Avraam sau la Lot sunt la tine, deşi nu-i vezi. – (Manuscris 19a, 1886)
