În anul 1903, prin mijloace private, John Harvey Kellogg a publicat cartea sa Templul Viu. Din cauza respingerii învățăturilor din carte de către conducerea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, tipărirea acesteia nu a fost niciodată autorizată. Mai târziu, în același an (1903), în cadrul consiliului din octombrie al Comitetului Conferinței Generale, cartea lui Kellogg a fost discutată, iar rezultatul a fost decis atunci când două mărturii, ambele condamnând ceea ce învăța această lucrare, au fost primite din partea lui Ellen White. Ca urmare, Kellogg a declarat că nu doar că își va retrage cartea de pe piață, dar o va și revizui. Acest lucru se referea în mod special la conținutul său teologic.

A doua zi după acest consiliu, Kellogg a discutat despre cartea sa cu A. G. Daniells, președintele Conferinței Generale la acea vreme. În această conversație, încercând să justifice ceea ce scrisese, Kellogg a spus că, deoarece recent ajunsese să creadă în doctrina trinității, acum ar putea să explice mult mai clar teoriile sale. Suntem la curent cu această conversație astăzi datorită faptului că A. G. Daniells i-a scris lui W. C. White (fiul lui Ellen White) povestindu-i despre aceasta. Daniells a scris:

„El [Kellogg] a spus atunci că vederile sale anterioare despre trinitate i-au stat în cale pentru a face o afirmație clară și absolut corectă, dar că, într-un timp scurt, ajunsese să creadă în trinitate și acum putea să înțeleagă destul de clar unde era toată dificultatea și credea că putea să rezolve problema în mod satisfăcător.”¹⁶

Aici putem observa că, asemenea celor mai mulți dintre adventiștii de ziua a  șaptea, Kellogg fusese anterior non-trinitarian. Totuși, în 1903, el i-a mărturisit lui Daniells că „într-un timp scurt ajunsese să creadă în trinitate”. Acest lucru era ceva ce el, alături de adventiștii de ziua a șaptea în general, nu făcuseră până la acel moment. Daniells a continuat: „El [Kellogg] mi-a spus că acum credea în Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt și că părerea lui era că era Dumnezeu Duhul Sfânt și nu Dumnezeu Tatăl era cel care umplea tot spațiul și orice ființă vie.”¹⁷

Aceasta trebuie să fi fost o schimbare dramatică în convingerile lui Kellogg. Spun acest lucru deoarece, înainte de a accepta această credință în Trinitate, este mai mult decât probabil că el credea, la fel ca și majoritatea adventiștilor de ziua a șaptea de atunci, că Duhul Sfânt era prezența personală atât a lui Dumnezeu Tatăl, cât și a Fiului (Dumnezeu și Hristos fiind omniprezenți), nu o altă ființă personală asemenea lor.

Totuși, în 1903, Kellogg reușea să separe Duhul Sfânt de aceste două personalități divine, făcând astfel ca Duhul Sfânt să fie o ființă individuală asemenea lui Dumnezeu și Hristos. Putem observa toate acestea pentru că Daniells i-a spus lui W. C. White că Kellogg spusese că aceasta a fost a treia ființă, „Dumnezeu Duhul Sfânt”, care „umplea tot spațiul și orice ființă vie” și „nu Dumnezeu Tatăl”.

Dacă aceste cuvinte au fost exact cele folosite de Kellogg, nu știm, dar Daniells a spus că acesta i le-a spus. Punctul principal este că Kellogg a spus că ajunsese să creadă în trinitate, ceea ce înseamnă că acum credea că Duhul Sfânt era o ființă personală asemenea Tatălui și Fiului (Dumnezeu și Hristos).

Putem observa că problema lui Kellogg de a spune că prezența lui Dumnezeu era de fapt pretutindeni și în toate lucrurile l-a condus la credința în trinitate. Aceasta era ceea ce încerca să-i facă pe oameni să creadă prin cartea sa. Totodată, aceste teorii au dus la criza din începutul anilor 1900 în adventismul de ziua a șaptea. „Unde este prezența lui Dumnezeu?” Era întrebarea extrem de importantă. Răspunsul lui Kellogg, conform teologiei adventiste de ziua a șaptea, a distrus Evanghelia. Totuși, el, în încercarea de a rezolva problema, a spus că ajunsese să creadă în trinitate.

Știm că Kellogg fusese odată în armonie cu adventismul de ziua a șaptea în ceea ce privește divinitatea lui Hristos și că, de asemenea, respinsese doctrina trinității din cauza mărturiei sale personale într-o serie de discuții pe care le avusese în 1880 cu un baptist de ziua a șaptea. Acestea au fost înregistrate în Review and Herald.

Va urma.

Note de subsol:

16. Scrisoare, A. G. Daniells către W. C. White, 29 octombrie 1903.

17. Ibid.