Categories: Hristos biruitorul Tags:

Dumnezeu invită la îndrăzneală sfântă, când ne apropiem de El

„Moise a zis: ‘Arată-mi slava Ta!’

Exodul 33:18

Toți cei aflați în poziții de răspundere trebuie să fie conștienți că, mai întâi, este nevoie să aibă putere în relația cu Dumnezeu, pentru a avea putere față de oameni… Dumnezeu ascultă chemarea lucrătorilor tăgăduitori de sine, care acționează pentru înaintarea cauzei Lui. El a consimțit chiar să stea de vorbă față către față cu fragilii muritori. El ascultă nu doar cu răbdare, ci şi cu apreciere rugăciunile insistente ale celor care doresc cu adevărat ajutorul Său.

Slujitorul Său, Moise, își simțea incapacitatea pentru marea lucrare ce-i stătea în față şi s-a rugat, cu o insistență ce aproape părea cutezanță, ca prezența lui Dumnezeu să fie cu el. Dar, în loc de dojană, insistentul petent primește drept răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îți voi da odihnă” – o asigurare că toate poverile lui vor fi luate de Dumnezeu.

Dar mintea lui Moise este atât de împovărată de imensitatea responsabilității ce stă asupra lui încât vine mai aproape de Dumnezeu şi-I cere şi mai mult. Iar răspunsul lui, Dumnezeu este: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!”

Încurajat de reușită, Moise merge şi mai departe – o îndrăzneală sfântă – până ajunge într-un punct inaccesibil omului limitat. Servul lui Dumnezeu s-a apropiat, prin rugăciune, din ce în ce mai mult de Dumnezeu şi vine acum cu o cerere pe care nici un muritor n-a mai îndrăznit să o facă: „Arată-Mi slava Ta!” Îl va respinge acum Dumnezeu pe slujitorul Său, pentru aparenta lui încumetare? Al treilea răspuns este: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea”. Domnul slavei îi promite lui Moise să-i arate, din slava Sa, tot ce poate suporta condiția lui de muritor. Lui Moise i se spune că nu poate să vadă deplina slavă a lui Dumnezeu şi să trăiască.

Ah, ce bunăvoință din partea lui Dumnezeu! Mâna care a făcut lumile îl ia pe puternicul bărbat al credinței şi-l așază în crăpătura unei stânci, pentru a-i arăta gloria Sa şi pentru a-i desfășura toată frumusețea Sa…

Cea mai strălucitoare inteligență, studiul cel mai insistent şi cea mai înaltă elocvență nu pot înlocui înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu date celor care poartă responsabilitățile cauzei Lui… Dumnezeu a făcut totul ca lucrătorii Săi să aibă ajutorul pe care numai El îl poate da. Dacă ei lasă ca lucrarea lor să fie pripită şi confuză, astfel încât să nu aibă timp de meditație devoțională sau rugăciune, greșesc., Dacă nu este înălțat standardul lui Isus împotriva lui Satana acesta din urmă îi va învinge pe cei angajați în importanta lucrare a acestui timp. (Manuscris 6, 1879)

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Ancora Inimii

Poți sprijini gratuit proiectele noastre sociale și educaționale. Redirecționarea a 3,5% nu te costă nimic – suma este deja reținută de stat din impozitul tău. Completează formularul în mai puțin de 2 minute și fii parte din schimbare.

Completează formularul