„Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, șterge-mă din cartea Ta, pe care ai
scris-o!”

Exodul 32:32

După ce ascultaseră rostirea Celor Zece Porunci pe Sinai, copiii lui Israel au căzut în idolatrie şi Domnul S-a mâniat pe ei, spunându-i lui Moise: ,Acum, lasă-Mă, mânia Mea are să se aprindă împotriva lor şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare”. Numai că omul care învățase să caute oile pierdute prin pustie, care suferise de frig şi furtună, mai degrabă decât să lase ca vreo oaie să se piardă, nu putea părăsi poporul care-i fusese dat în grijă. El a pledat pe lângă Dumnezeu să nu-l piardă, ci să-i ierte fărădelegea… Şi mijlocirea lui insistentă a avut efect la Dumnezeu.

Moise I-a spus Domnului: „Dacă nu mergi Tu însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici”. El nu mai avea nici o încredere în sine. Cuvântul lui de căpătâi era: „Dumnezeul lui Israel este Tăria şi Conducătorul meu”. El nu primea închinare, așa cum făceau împărații altor neamuri, spunându-le în repetate rânduri copiilor lui Israel că el nu era decât ceea ce făcuse Dumnezeul lor din el. În toate luptele urmate de biruință, Moise le spunea israeliților că nu era nevoie să-l onoreze pe el, întrucât Dumnezeu era Cel care obținuse biruința, pentru ei.

Când crede Domnul că i-a spus lui Moise: „Voi merge Eu însumi cu tine!”, am putea crede că acest puternic om al lui Dumnezeu a fost mulțumit. Dar nu fost. El a continuat petiția: ,,Arată-mi slava Ta!” A fost Moise mustrat pentru cutezanță?… Domnul l-a luat pe acest puternic bărbat al credinței, l-a pus în crăpătura unei stânci și apoi Şi-a arătat slava…

Când s-a întors Moise la popor, aceștia nu puteau să se uite la el, căci vorbise cu Dumnezeu, iar fața lui reflecta slava lui Dumnezeu, care-i fusese trebuia descoperită. „Pielea feței lui strălucea.” Vorbind cu poporul, Moise trebuia să-şi acopere fața cu o mahramă.

În fața lui Dumnezeu, nu cel plin de sine, cel lăudăros și necredincios este puternic, ci cel smerit şi credincios. Pentru a le putea răspunde la rugăciuni, Domnul dorește ca oamenii din poporul Său să aibă o experiență individuală. Cu cât se apropie mai mult de Isus, cu cât văd mai de aproape dragostea și viața Lui, cu atât mai umile sunt părerile lor despre ei înșiși. Cu cât își prețuiesc mai puțin eul, cu atât mai clară le va fi vederea slavei şi măreției lui Dumnezeu. Când oamenii pretind că sunt buni şi sfinți, nu este nevoie de o mai clară dovadă că nu sunt ceea ce susțin. (Manuscris 36, 1885)