„Când a auzit poporul sunetul trâmbiței, a strigat tare și zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate… Au pus mâna pe cetate.”
Iosua 6:20
În ascultare de porunca divină, Iosua conducea oştirile Israelului. Nu era nevoie de vreun asalt. Ei trebuia, pur și simplu, să facă înconjurul cetății, având cu ei chivotul legământului şi sunând din trâmbițe. Mai întâi mergeau războinicii, un corp de elită, nu pentru a cuceri prin iscusință şi vitejie, ci prin ascultare de directivele date lor de Dumnezeu. Urmau şapte preoți cu trâmbiţe. Apoi, chivotul lui Dumnezeu, înconjurat cu un cerc de slavă, era purtat de alți preoți, îmbrăcați în haine care denotau sacra lor misiune. Urma oştirea Israelului, fiecare seminție sub steagul ei. Nici un zgomot nu se auzea, în afară de pașii poporului şi solemnul sunet al trâmbițelor, al căror ecou se plimba printre dealuri şi răsuna pe străzile Ierihonului…
Şase zile a făcut oştirea Israelului înconjurul cetății. A sosit ziua a şaptea şi, o dată cu primii zori, Iosua a pus din nou în mişcare oştirile Domnului. Acum ei aveau instrucțiunea să înconjoare de şapte ori Ierihonul şi, la un semnal puternic al trâmbițelor, să strige cu glas tare, pentru că Dumnezeu le dădea cetatea…
După al şaptelea înconjur, lunga procesiune s-a oprit. Trâmbitele care tăcuseră un timp, izbucneau acum într-un suflu care făcea să trepideze chiar pământul. Zidurile de piatră solidă, cu întăriturile şi turnurile lor, s-au clătinat şi s-au ridicat din temelii şi, cu zgomot, s-au prăbuşit la pământ. Locuitorii Ierihonului erau paralizați de groază, în vreme ce oştirile Israelului intrau în cetate, punând stăpânire pe ea.
Israeliții n-au obținut biruința prin puterea lor; cucerirea era în întregime a Domnului. Şi, ca prim rod al ţării, cetatea, cu tot ce avea ea, trebuia adusă jertfă lui Dumnezeu… Numai Rahav şi casa ei au fost cruțate, ca împlinire a promisiunii făcute de iscoade…
Totala nimicire a populației Ierihonului nu era decât o împlinire a poruncilor date mai înainte lui Moise referitor la locuitorii Canaanului: „să le nimiceşti cu desăvârşire”… Multora, aceste porunci le par contrare spiritului de milă şi dragoste promovat în alte părți ale Bibliei, dar ele erau cu adevărat dictate de infinita înţelepciune și bunătate a lui Dumnezeu… Canaaniții se dedaseră la păgânismul cel mai depravat şi cel mai degradant şi era nevoie са ţara să fie curățită de ceea ce, cu siguranță, ar fi împiedicat realizarea împlinirii scopurilor bune ale lui Dumnezeu. (Patriarhi şi Profeți, pag. 501-504)
