„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.” 

Daniel 1:8

Daniel a fost doar un adolescent atunci când a fost dus sclav în Babilon. El avea cincisprezece sau şaisprezece ani. De ce a refuzat Daniel să mănânce la masa îmbelşugată a împăratului? De ce a refuzat să bea din vinul pus dinaintea lui la porunca împăratului? El ştia că, prin folosință, vinul putea deveni pentru el ceva plăcut, preferabil în locul apei.

Daniel ar fi putut veni cu argumentul că, la masa împăratului şi la porunca lui, n-ar fi avut de ales. Dar el, şi prietenii lui au ținut un sfat… Vinul, au hotărât ei, era o cursă. Ei cunoşteau istoria lui Nadab şi Abihu, aflată din suluri de pergament. Acestor bărbați, folosirea vinului le-a
stimulat dragostea pentru băutură. Ei au băut vin înainte de a îndeplini slujba sacră din sanctuar. Simțurile lor au fost rătăcite, nemaiputând să facă distincție între focul sacru şi focul obişnuit. În starea lor de oameni cu creierul confuz, ei au făcut ceea ce Dumnezeu îi avertizase pe toți cei care oficiau în sfântul locaş să nu facă…

Învățătura pentru popor era atent păstrată şi adeseori pusă pe muzică şi predată copilor pentru ca, prin cântec, ei să poată fi familiarizați cu adevărurile. Daniel şi prietenii lui fuseseră învățați despre Nadab şi Abihu, precum şi despre Abel, Set, Enoh şi Noe…

O altă problemă a tinerilor captivi o constituia faptul că împăratul cerea întotdeauna binecuvântarea mâncărurilor, adresându-se zeităților lui… Potrivit învățăturii religioase a tinerilor, acest act însemna o consacrare unui dumnezeu păgân. A sta la masa la care se practica astfel idolatria, considerau Daniel şi cei trei prieteni ai lui, era o dezonorare a
Dumnezeului cerului…

Multe erau implicațiile deciziei tinerilor. Ei erau priviți ca nişte sclavi, dar erau favorizați în mod deosebit datorită inteligenței lor evidente şi a înfățișării lor plăcute. Dar ei hotărâseră că orice pretenție, chiar şi acea de a sta la masa împăratului și a mânca din mâncărurile lui și a accepta vinul, chiar dacă nu-l beau, ar însemna o negare a credinței lor religioase… Ei nu ținuseră să fie mai aparte, dar a trebuit să facă lucrul acesta ca să nu devină corupți la curțile Babilonului și expuşi la tot felul de tentații în privința mâncării și a băuturii. Influențele stricate le-ar fi putut anula protecția, iar ei L-ar fi dezonorat pe Dumnezeu, ruinându-și caracterele. (Manuscris 122, 1897)