„Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.”
Maleahi 3:16
Sunt, în cartea Maleahi, câteva lecții excepționale pentru cei care se declară urmaşi ai lui Hristos. Două clase de martori sunt prezentate în cuvintele profetului. Despre cei din prima categorie este scris: „Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea… Ați zis: ‘Degeaba slujim lui Dumnezeu; şi ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor?’” Aceste cuvinte îi descriu pe cei care ar trebui să fi prezentat mai bine prețiosul adevăr, care ar trebui să fi fost un exemplu pentru cei recent veniți la credință. Pentru toți cei care-L urmează, Domnul a pregătit o bogată sărbătoare a cerului… El a rânduit ca urmaşii Lui să nu umble în întuneric, ci să aibă lumina vieții… Dumnezeu nu-Şi cheamă credincioșii să acopere altarul cu lacrimi, ci să fie veseli şi plini de mulțumire… Când cei care-L iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El îi aud pe alții venind cu plângeri, să nu le răspundă, dând prin aceasta o mărturie împotriva Tatălui nostru bun şi plin de har.
Maleahi se întoarce de la acest tablou sumbru, care-i prezintă pe unii pretinşi urmași ai lui Hristos, pentru că este o calomnie la adresa caracterului patern al lui Dumnezeu. Satana a întocmit această imagine pentru a fi contemplată de sufletele necredincioase, care au pus-o într-o încăpere a minții lor, pentru a se putea uita la ea. Dar Domnul a prezentat un alt tablou, pentru contemplația oricărui credincios: „Atunci și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte…” …
Privesc frecvent credincioşii care se întâlnesc în micile şi umilele lor adunări acest tablou întocmit de Dumnezeul oştirilor?… Ce imagine încurajatoare este aceea în care Domnul este prezentat aplecându-Se şi ascultând ceea ce spun martorii Lui! Ce trebuie să ne inspire faptul că întregul univers ceresc este prezentat ca ascultând cu plăcere cuvintele spuse spre înălțarea Numelui lui Dumnezeu pe pământ?…
Cuvintele pe care Dumnezeu şi îngerii Lui le ascultă cu plăcere sunt cuvintele de apreciere pentru marele Dar făcut lumii prin singurul Fiu al lui Dumnezeu. Fiecare cuvânt de laudă pentru binecuvântarea luminii adevărului, care a venit în solii de avertizare şi a risipit întunericul erorii, este scris în rapoartele cereşti. (Manuscris 32, 1894)
