„Între apostoli, s-a iscat o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit cel mai mare.”

Luca 22:24

Cererea lui Iacov şi Ioan de a sta la dreapta și la stânga tronului lui Hristos stârnise indignarea celorlalți. Faptul că aceşti doi frați au avut îndrăzneala să ceară cea mai înaltă poziție i-a tulburat într-atât pe ceilalți zece ucenici, încât dezbinarea plutea în atmosferă. Ei simțeau că erau neînţeleşi, că loialitatea şi talentele lor nu erau apreciate. Iuda era cel mai supărat pe Iacov şi pe loan.

Când au intrat în camera pentru cină, inimile ucenicilor erau pline de resentimente. Iuda stătea aproape de Hristos, în stânga Lui; Ioan se afla la dreapta. Dacă exista un loc de maximă importanță, Iuda era decis să-l ocupe, iar acest loc era considerat cel de lângă Hristos. Iar Iuda era un trădător.

Acum, apărea şi un alt motiv de disensiune. La sărbătoare, era obişnuit ca un slujitor să spele picioarele musafirilor şi, cu acea ocazie, pregătirea pentru acest serviciu fusese făcută. Ulciorul, ligheanul, ştergarul erau, dar lipsea slujitorul şi era timpul ca ucenicii să facă acest serviciu. Dar fiecare dintre ei, cuprins de mândrie, era hotărât să nu facă lucrarea slujitorului…

Uitându-se la chipurile tulburate ale ucenicilor, Hristos S-a ridicat de la masă şi, dezbrăcându-Se de hainele Lui, care L-ar fi împiedicat în mișcări, a luat un ştergar şi S-a încins cu el…

Iuda a fost primul căruia Isus i-a spălat picioarele. El încheiase deja înțelegerea de a-L da pe Isus în mâna preoților şi a cărturarilor. Hristos îi cunoştea secretul, dar nu l-a făcut public. El flămânzea după sufletul ucenicului. Inima lui Isus striga: ,,Cum aş putea să te las?” Hristos spera că gestul Său de a-i spăla picioarele îi va mișca inima ucenicului rătăcit, oprindu-l de la împlinirea actului trădării. Şi, pentru o clipă, inima lui Iuda s-a înfiorat de impulsul de a-şi mărturisi păcatul, atunci şi acolo. Dar el nu avea să se umilească. Iuda și-a împietrit inima împotriva căinței. El nu s-a opus şi n-a protestat împotriva actului lui Isus de umilire proprie. Acest gest al lui Hristos îl intriga. Dacă Isus putea să Se umilească într-atât, gândea Iuda, nu putea fi El împăratul lui Israel…

Chiar Iuda, dacă s-ar fi căit, ar fi fost primit şi iertat. Vina sufletului lui ar fi fost spălată de sângele ispășitor al lui Hristos. Dar, încrezător şi mândru de sine, nutrind o înaltă stimă pentru propria-i înțelepciune, el își îndreptățea cursul faptelor Sale. (Manuscris 106, 1903)