Categories: Hristos biruitorul Tags:

Când privim la Dumnezeu, Satana nu are putere asupra noastră

„Astfel, dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.”

1 Corinteni 10:12

Chiar înainte de căderea lui Petru, Hristos i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul”. Ce sinceră era prietenia lui Isus pentru Petru! Cât de plină de compasiune era avertizarea Lui! Dar atenționarea a fost respinsă. Plin de sine, Petru declară convins că nu va face niciodată ceea ce-l avertizase Domnul că va face. ,,Doamne”, I-a zis el, „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniță şi la moarte”. Această încredere în sine s-a dovedit a-i fi spre cădere. El l-a provocat pe Satana să-l ispitească şi astfel a căzut sub viclenia vrăjmaşului. Atunci când Hristos avea cel mai mult nevoie de el, Petru s-a aflat de partea duşmanului, renegându-L pe față pe Domnul său.

Dar chiar şi atunci când Petru L-a renegat, Hristos a demonstrat că îl iubea. În sala de judecată, înconjurat de cei care-i doreau moartea, Isus Se gândea la ucenicul Lui rătăcit şi suferind şi, întorcându-Se, S-a uitat spre el. In acea privire, Petru a citit dragostea şi compasiunea Mântuitorului şi amintirile i-au inundat mintea… El a văzut că făcea chiar acel lucru pe care declarase că nu-l va face niciodată… S-a mai uitat o dată la Învățătorul lui şi a văzut o mână nelegiuită ridicându-se să-L lovească pe Isus peste faţă. Neputând să mai suporte această scenă, a ieşit repede şi cu inima grea din sala de judecată.

Ieșit în singurătate și întuneric, lui Petru nu-i păsa şi nu ştia încotro merge. În cele din urmă, s-a trezit în Ghetsemani. Scena derulată cu câteva ore mai înainte i-a apărut viu în imaginație. El se gândea la felul în care, în timpul agoniei din acea grădină, Mântuitorul dorise împreuna simțire şi mângâiere a celor care erau atât de strâns legați cu El în lucrare…

Chiar în acelaşi loc în care a agonizat sufletul lui Isus, Petru a căzut cu fața la pământ, dorind mai bine să moară. Dar Cel care putea să spună: ,,Tată, ştiu că Tu Mă asculți întotdeauna”, Cel care are puterea de a mântui, a mijlocit pentru el. Hristos îi mântuiește până la ultimul pe toți cei care vin la El.

Mulți se află azi acolo unde s-a aflat Petru când, cu încredere de sine, a declarat că el nu-şi va renega Domnul. Şi, din cauza autosuficienței lor, ei cad pradă ușoară urzelilor lui Satana. Cei care-şi dau seama de propria slăbiciune se vor încrede într-o putere mai înaltă ca eul lor. Şi atunci când ei privesc la Dumnezeu, Satana nu are putere împotriva lor…

Sunt lecții care nu vor fi niciodată învățate decât prin eşec. Petru a fost unul mai bun după această cădere… Aşa cum focul curățeşte aurul, şi Hristos Îşi curățeşte poporul prin ispite şi încercare. (Manuscris 115, 1902)

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!