Tinerilor, ieșiți înainte și identificați-vă ca împreună-lucrători cu Hristos, ridicați lucrarea de unde a lăsat-o El și continuați-o până la încheierea ei.

Ucenicii nu trebuia să aștepte ca oamenii să vină la ei, ci ei trebuia să meargă la oameni cu solia lor, ci să lucreze cu sârguință.

Când a început lucrarea Sa publică de slujire, a umblat vindecând pe cei bolnavi, mângâind pe cei întristați și predicând Evanghelia.

Răscumpărătorul nu va accepta o slujire împărțită. Omul credincios lui Dumnezeu trebuie să învețe zi de zi ce înseamnă renunțarea la sine.

Exemplul Mântuitorului ar trebui să ne inspire ca să depunem eforturi stăruitoare, pline de sacrificiu de sine pentru binele altora.

Isus nu ascundea niciun cuvânt al adevărului, dar totdeauna îl rostea cu iubire. În legăturile Sale cu oamenii, El dădea pe față tact.

Când Isus a spus despre văduvă: «Ea a dat mai mult decât toți», cuvintele Lui spuneau adevărul nu numai despre motivația dăruirii.

În mijlocul ucenicilor Săi, Domnul Hristos era în orice sens un purtător de grijă, un purtător al poverilor. El a fost părtaș la sărăcia lor.

El a mers din oraș în oraș, predicând Evanghelia și vindecându-i pe cei suferinzi, ca Împărat al slavei, îmbrăcat în haina naturii umane.

Scutul credinței trebuie să-l avem în mână, iar coiful mântuirii pe fruntea noastră; și cu sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.