„Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”

Geneza 25:13

Esau a crescut iubind satisfacerea eului şi canalizarea întregului interes spre prezent. Neobișnuit cu restricția, el se simțea bine în libertatea sălbatică a vânatului și, de timpuriu, a ales viața de vânător. Totuşi, el era favoritul tatălui său, Isaac. Păstorul cel calm şi iubitor de pace era atras de îndrăzneala şi vigoarea fiului lui mai mare, care se aventura neînfricat în munți şi pustie, venind acasă cu vânat pentru tatăl lui şi cu istorisiri palpitante despre ce făcuse.

Iacov, calculat, grijuliu şi atent, gândindu-se mereu mai degrabă la viitor decât la prezent, era mulțumit să stea acasă, având grijă de turme şi de prelucrarea pământului. Perseverența lui răbdătoare, chibzuința și preocuparea pentru viitor erau apreciate de mamă. Sentimentele lui erau adânci şi puternice și constantele atenții tandre îi făceau incomparabil mai multă bucurie mamei decât agitatele și ocazionalele manifestări de bunătate ale lui Esau. Pentru Rebeca, Iacov era fiul preferat…

Esau nu agrea devoțiunea, nici înclinația spre o viață religioasă. Cerinţele care însoțeau dreptul spiritual de întâi născut erau pentru el o neavenită și chiar nesuferită restricție. Legea lui Dumnezeu… era privită de Esau ca un jug al sclaviei. Înclinat spre îngăduința sinelui, el nu doreą nimic mai mult decât libertatea de a face ce-i place. Pentru el, puterea și bogățiile, petrecerea şi distracția însemnau fericire. El se bucura în libertatea neîngrădită a vieții lui sălbatice și nestatornice…

Iacov aflase de la mama lui despre apropierea divină pe care o aducea dreptul de întâi născut şi era plin de o dorință, imposibil de descris în cuvinte, după privilegiile conferite de această relație.

Dreptul spiritual al întâiului născut era dorul lui. Să comunice cu Dumnezeu precum neprihănitul Avraam, să aducă jertfa de ispășire pentru familie, să fie precursor al poporului ales şi al lui Mesia cel făgăduit şi să moştenească averea nemuritoare cuprinsă în binecuvântările legământului, acestea erau privilegile şi onorurile care-i aprindeau cele mai vii dorințe… El a păstrat cu grijă ceea ce a învățat de la mama lui. Zi şi noapte, acest subiect îi ocupa gândurile, până ce i-a absorbit tot interesul vieții…

El credea că făgăduința nu putea fi împlinită atâta vreme cât Esau avea drepturile de întâi născut și căuta permanent o cale prin care să preia binecuvântarea pe care fratele lui o trata atât de uşor, dar care, pentru el, era atât de prețioasă. (Patriarhi și Profeți, pag. 170-173)