„Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune.”
Geneza 22:2
Într-o viziune de noapte, în căminul lui din Beer Șeba, când avea o sută douăzeci de ani, Avraam primeşte această poruncă tulburătoare: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți1 voi spune!” Fiul lui, unicul lui fiu, fiul făgăduinței, adus jertfă! Avraam n-a mai avut somn noaptea aceea. Glasul îi vorbise numai lui şi el era singurul care auzise porunca. Dumnezeu îi făgăduise că numele lui va fi perpetuat prin İsaac şi acum avea loc o grea încercare a credinței lui. Avraam se legase de promisiunea unui fiu venit prin soția lui Sara, iar Dumnezeu împlinise această făgăduinţă… El l-a scos pe Ismael din cauză, specificând „pe singurul tău fiu, Isaac”…
Dumnezeu îi spusese deja lui Avraam că, prin Isaac, sămânța lui va fi ca nisipul mării. Ieşind afară în noapte, Avraam părea că aude glasul divin care-1 chemase afară din Haldea, cu cincizeci de ani în urmă, şi-i spusese: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poți să le numeri… Aşa va fi sămânța ta!” Putea fi acelaşi glas care acum îi poruncea să-şi înjunghie propriul fiu? El își aminti făgăduința: „Îți voi face sămânța ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânța ta va putea fi numărată”. Nu este oare glasul unui străin acesta care-i porunceşte să-şi aducă fiul ca jertfă? Se poate contrazice Dumnezeu? Va reteza El singura nădejde a împlinirii făgăduinţei? Trebuie să devină Avraam un om fără copii?
Dar Avraam nu stă pe gânduri, ci ascultă. Singura lui speranță este că Dumnezeul care poate face orice îi va învia fiul din morți. Cuțitul este ridicat, dar nu mai cade. Dumnezeu ia cuvântul: „Destul!” Credința tatălui şi supunerea fiului fuseseră pe deplin încercate. „Ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
Încercarea lui Avraam a fost cea mai grea încercare ce poate veni vreodată peste un om. Dacă atunci s-ar fi întors de la Ďumnezeu, niciodată nu ar mai fi fost cunoscut ca tată al credinței. Dacă s-ar fi abătut de la porunca lui Dumnezeu, lumea ar fi pierdut acest valoros exemplu de credință și biruință asupra necredinței.
Lecția aceasta este dată pentru a străluci prin veacuri, pentru a arăta că nimic nu este prea scump pentru a-l oferi lui Dumnezeu. Încrederea în Cuvântul divin va conduce la împlinirea acestui Cuvânt. (Scrisoarea 110, 1897)
