„Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.”
2 Corinteni 4:17,18
Suntem soldați ai lui Hristos pe câmpul de luptă şi nu ne putem aştepta la vremuri uşoare. Noi trebuie să ascultăm ordinele Comandantului nostru. El İşi conduce armata spre biruință. Tot ce trebuie să facem este să ne uităm îndeaproape la El şi să-I ascultăm ordinele şi vom avea succes în purtarea bătăliei Domnului…
Deşi s-ar putea să ți se pară că eşti singur, totuşi nu eşti singur, pentru că Hristos este cu tine; te afli într-o binecuvântată companie. Şi ai cuvintele profeților şi apostolilor, care răsună prin veacuri, pentru a te încuraja să fii statornic. Mulți dintre aceşti oameni credincioşi şi-au pierdut viața din cauza credincioșiei lor față de Dumnezeu. Dacă suferi pentru adevăr, nu uita că nu o faci mai mult decât au făcut-o alții înainte de tine. Ce încercări şi necazuri a suferit Pavel şi totuşi afirmă: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”! …
Când se ivesc greutăți, ceea ce se va şi întâmpla, amintiți-vă că Isus este lângă voi, un ajutor foarte prezent în vreme de necesitate. A înfrunta încercarea în mod curajos face parte din lupta creştinului şi, în această luptă, tot cerul este interesat. Hristos ştie ce ispite veți întâmpina. El ştie că, atunci când cineva acceptă adevărul, va avea de purtat o cruce şi este gata să-i acorde ajutorul necesar.
Lăsați ca lumina adevărului să strălucească în viața voastră. „Cum se face lucrul acesta?” veți întreba. Dacă înainte de a accepta adevărul erați lipsiți de răbdare şi neliniştiți, lăsați acum ca viața voastră să arate celor din jur că adevărul a avut o influență sfințitoare asupra inimii şi caracterului vostru și că, în schimb, acum sunteți bucuroşi şi mulțumiți. Prin aceasta, îl descoperiți pe Hristos lumi…
S-ar putea ca, atunci când vă rugați pentru ajutor, să nu simțiți toată bucuria și binecuvântarea pe care le-ați dorit, dar dacă credeți că Hristos vă ascultă cererea şi răspunde, pacea Lui va veni. (Manuscris 8, 1885)
