„Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci.”

Daniel 12:3

Lucrarea reprezentanților lui Hristos va fi similară cu cea a Răscumpărătorului lor. Ei trebuie să transmită ceea ce este ceresc şi divin şi nu trebuie să se uite la ei înşişi şi să se încreadă în eforturile lor, nici să considere a fi prea înaltă propria lucrare. Când văd că alții nu le privesc eforturile conform aşteptărilor lor, ei nu trebuie să creadă că activitatea lor poate înceta, pentru că aceasta este lucrarea vrăjmaşului. Noi trăim pentru Dumnezeu, nu pentru oameni…

Creştinii adevărați vor avea o experiență ca aceea a lui Hristos în pustia ispitirii, îndeosebi cei care se angajează în salvarea de suflete din cарcanele lui Satana. Ei vor fi confruntați cu atacurile duşmanului oricărei neprihăniri; şi, aşa cum Isus a biruit, şi ei pot birui, prin harul Lui. Creştinii nu trebuie să se simtă abandonaţi de Dumnezeu atunci când sunt supuşi la ispite grele. Dacă vor rămâne necorupți de ispite, Satana îi va lăsa şi îngeri îi vor sluji, aşa cum au făcut cu Isus. Nu există mângâiere egală cu aceea de care se bucură creştinii atunci când sufletul ispitit a suferit cu răbdare şi Satana a fost astfel înfrânt. Ei au dat mărturie pentru Isus, bizuindu-se întru totul pe Cuvântul lui Dumnezeu, „este scris”, rezistând astfel oricărui avans al lui Satana, până l-au făcut să se retragă, obținând victoria.

Să nu-i desconsiderăm, în nici un caz, pe unii oameni pentru că, ispitiți fiind, se pare că sunt acoperiți de val. Trebuie să ne aducem aminte că Isus a fost greu ispitit în orice punct, la fel cum suntem noi, pentru a-i încuraja pe toți cei care sunt ispitiţi…

Fiecare avem o influenţă. Cuvintele și faptele noastre lasă impresii care nu se şterg. Este datoria noastră aceea de a trăi nu pentru noi înşine, ci pentru binele celorlalți; nu pentru a fi conduşi de simțuri, ci de principiі. Trebuie să ținem cont că influenţa este o putere spre bine sau o putere spre rău. Noi suntem fie o lumină spre bucurie, fie o furtună spre nimicire…

Legea lui Dumnezeu ne cere să ne iubim unul pe altul aşa cum ne iubim pe noi înşine. Atunci, fiecare capacitate şi activitate a minții trebuie să fie dedicată scopului de a face cât mai mult bine posibil… Ce plăcere pentru Dătătorul nostru să păstreze în noi darurile cereşti ale sufletului, pentru ca ele să poată vorbi cu putere şi altora! Ele sunt veriga de legătură între Dumnezeu şi oameni şi descoperă Spiritul lui Hristos şi atributele cerului. Puterea sfințeniei, arătată, dar fără a ne lăuda cu ea, vorbeşte mai elocvent decât cele mai iscusite predici. Ea vorbeşte despre Dumnezeu şi prezintă oamenilor ceea ce au de făcut mai cu putere decât o pot face doar vorbele. (Scrisoarea 39, 1887; publicat în Manuscript Releases, vol. 20, pag. 137-138)