Categories: Hristos biruitorul Tags:

Învierea lui Moise certifică înfrângerea finală a lui Satana

„Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească asupra lui o judecată de ocară, ci doar a zis: ‘Domnul să te mustre!’”

Iuda 9

Satana s-a luptat aprig pentru trupul lui Moise. El căuta din nou să intre în controversă cu Isus pe tema nedreptății Legii lui Dumnezeu şi, cu putere amăgitoare, relua declarațiile lui false despre incorectitudinea cu care a fost tratat. Acuzațiile lui urmăreau ca Hristos să nu-i poată aduce împotrivă raportul lucrării rele pe care o făcuse în cer prin prezentări false, nici minciunile spuse în Eden, care l-au condus pe Adam la păcat, şi nici stârnirea celor mai rele pasiuni în rândurile israeliților, pentru incitarea lor la cârtire şi răzvrătire, până ce Moise avea să-şi piardă cumpătul… Dar Hristos nu S-a înverșunat să-i răspundă lui Satana. El nu i-a adresat acuze dure, ci l-a ridicat pe Moise din morți şi l-a luat la cer.

Actul acesta a fost o mare victorie asupra puterilor întunericului. Etalarea puterii Sale a fost o indiscutabilă mărturie a supremației Fiului lui Dumnezeu. Satana nu se aştepta ca trupul să fie deșteptat la viață, după moarte. El credea că sentința „căci țărână eşti şi în țărână te vei întoarce” îi conferea indiscutabil posesia trupurilor celor morți. Acum, el vedea că avea să fie deposedat de prada lui, că muritorii pot trăi din nou, după ce au murit.

După ce Moise a fost ridicat la viață, porțile cereşti ale Paradisului au fost deschise şi Isus a trecut prin ele cu robul Lui, care nu mai era robul lui Satana. Drept urmare a păcatului lui, Moise a meritat pedeapsa pentru neascultare şi a devenit supus morții. Dar când a fost ridicat la viață, el purta blazonul unui alt nume – Numele lui Isus, Călăuza lui.

Vremea exilului este aproape de sfârşit. Este foarte aproape timpul când toți cei care dorm în mormintele lor vor auzi glasul lui Isus şi vor ieşi, unii pentru viață veşnică, alții pentru nimicire finală. Hristos îi va învia pe toți sfinții Lui, îmbrăcându-i în slavă, cu un trup nemuritor și deschízându-le porțile cetății lui Dumnezeu. (Manuscris 69, 1912; publicat în Manuscript Releases, vol. 10, pag. 159-160)

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Ancora Inimii

Poți sprijini gratuit proiectele noastre sociale și educaționale. Redirecționarea a 3,5% nu te costă nimic – suma este deja reținută de stat din impozitul tău. Completează formularul în mai puțin de 2 minute și fii parte din schimbare.

Completează formularul