„Acum, dacă veți asculta glasul Meu şi dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Îmi veți fi o împărăție de preoți şi un neam sfânt.”
Exodul 19:5,6
Dumnezeu a vrut să facă din rostirea Legii Sale o scenă măreață, potrivit caracterului ei înalt… Au fost făcute pregătiri pe măsura poruncii şi, ascultând de o cerință ulterioară, Moise a comandat să fie ridicat un obstacol lângă munte, ca niciun om sau vreun animal să nu poată pătrunde în incinta sacră…
În dimineața celei de-a treia zile, în vreme ce ochii întregului popor erau îndreptați spre munte, vârful lui a fost acoperit cu un nor gros, care a crescut în densitate şi întunecime, coborând şi îmbrăcând tot muntele în întuneric şi mister cutremurător. Apoi s-a auzit un sunet ca de trâmbiță, adunând poporul la întâlnirea cu Dumnezeu; şi Moise i-a condus pe israeliți la poalele muntelui. Din întunericul dens țâșneau fulgere aprinse, în vreme ce tunetele își plimbau ecoul pe vârfurile munților din jur…
Apoi, tunetele au încetat, trâmbița nu s-a mai auzit şi pământul s-а liniștit. Era o liniște solemnă și s-a auzit, atunci, glasul lui Dumnezeu. Vorbind din întunericul dens care-L învăluia pe munte, înconjurat de un alai de îngeri, Domnul Își făcea cunoscută Legea…
Iehova nu Se descoperea doar în maiestatea Lui de Judecător şi Legiuitor, ci și ca un păzitor plin de compasiune al poporului Său: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei”. Cel pe care israeliții deja Îl cunoscuseră drept Călăuză şi Eliberator, care-i scosese din Egipt, făcându-le drum prin mijlocul mării, şi care-l nimicise pe Faraon cu oștile lui, arătându-Se astfel a fi mai presus de zeii Egiptului, Își prezenta acum Legea.
Dar atunci Legea n-a fost prezentată numai pentru evrei. Dumnezeu le-a făcut onoarea de a le cere să fie păzitorii Legii Sale, dar ea trebuia să fie o moștenire sacră pentru toată lumea. Preceptele Decalogului se potrivesc omenirii întregi, fiind date pentru învățătura şi conducerea tuturor. Zece precepte – scurte, inteligibile şi autoritare – cuprind datoria omului față de Dumnezeu şi față de om, fiind în totalitate bazate pe marele principiu fundamental al iubirii. (Patriarhi şi Profeți, pag. 302-303)