„Şi Domnul a zis lui Moise: ‘Du-te la popor, sfințește-i azi şi mâine şi pune-i să-și spele hainele’.”
Exodul 19:10
Obiceiurile personale incorecte sunt printre cele mai prolifice cauze ale bolii. Ordinea şi curățenia sunt legi ale cerului. Instrucțiunile date lui Moise, atunci când Dumnezeu urma să-Şi rostească Legea pe Muntele Sinai, erau foarte stricte în această privință… Ei trebuia să facă astfel ca să nu existe necurăție în ei, când aveau să se prezinte înaintea Domnului. El este un Dumnezeu al ordinii şi dorește ca în poporul Său să fie ordine și curăție.
În nici o ocazie nu trebuia copii lui Israel să permită ca, pe hainele lor sau pe ei, să rămână în necurăție. Cei necurați în vreun fel trebuia dați afară din tabără, până la venirea serii, cerându-li-se să se curățească, împreună cu hainele lor, înainte de a se putea întoarce la loc. De asemenea, ei aveau poruncă să stea, în tot acest timp, departe de tabără…
Dumnezeu nu cere poporului Său de azi mai puțin decât le cerea celor din trecut. Dacă atunci curăția era atât de necesară celor care călătoreau prin pustie, care se aflau aproape tot timpul în aer liber, nu este mai puțin necesară pentru noi, care trăim în case închise, unde necurățiile sunt mai frecvente şi au o influență mai nesănătoasă.
Legea morală, rostită pe Sinai, nu-şi poate găsi loc în inima persoanelor cu obiceiuri necurate şi dezordonate. Dacă copiii lui Israel nu puteau nici măcar asculta proclamarea Legii sfinte fără o curățenie a lor şi a veșmintelor lor, cum pot preceptele curate ale acestei Legi să fie scrise în inimile celor care sunt necurați, ei şi casele lor?…
Violente epidemii de febră, soldate cu morți şi constituții fizice deformate, s-au produs în sate şi orașe considerate perfect sănătoase. În multe cazuri, chiar cei căzuți victime acestor boli au constituit premisele care conțineau agenții nimicitori ce au răspândit în atmosferă otrava mortală pe care să o inhaleze familia şi rudele lor…
Când Lordul Palmerston era prim-ministru al Angliei, a fost solicitat odată de către clerul scoțian să fixeze o zi de post şi rugăciune pentru îndepărtarea holerei. Atunci el a răspuns: „Curățiți-vă și dezinfectați-vă străzile şi casele, promovați curățenia şi sănătatea printre oamenii de rând şi vedeți dacă au destulă hrană şi îmbrăcăminte; luați măsuri generale de sănătate şi nu va mai trebui să postiți şi să vă rugați. Domnul nu vă aude rugăciunile atâta vreme cât aceste măsuri preventive rămân neaplicate.” (Manuscris 58, 1890)
