Categories: Hristos biruitorul Tags:

Viaţa creştinului nu este întotdeauna ca o pajiște verde

„Iată, Eu voi sta înaintea ta, pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va țâșni apă din ea şi poporul va bea.

Exodul 17:6

Deși drumul nostru poate fi aspru, noi trebuie să avem o credință fără rezerve în puterea Domnului, care ne conduce. Experiența copiilor lui Israel în drumul lor prin pustie este o lecție pentru noi în această privință. „Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice, pe care poruncise Domnul să le facă; şi au tăbărât la Refidim. Acolo, poporul n-a găsit apă de băut”…

Cel care era prezent în stâlpul de nor îi conducea, şi israeliții se aflau tăbărâți în acest loc la porunca Lui. Comandantul oștirilor cerului știa de lipsa apei la Refidim şi-Şi adusese poporul aici pentru a-i proba credința. Dar cât de puțin s-au dovedit ei a fi un popor de încredere pentru Dumnezeu! El Își descoperise puterea în repetate rânduri față de poporul Său ales. El omorâse pe întâii născuți ai tuturor familiilor egiptene pentru a-i aduce pe israeliți la izbăvire şi-i scosese din țara robiei lor cu braț puternic. Îi hrănise cu pâinea îngerilor şi făcuse legământ să-i ducă în țara făgăduită. Dar acum, la greu, ei s-au răzvrătit, n-au avut încredere în Dumnezeu şi au început să se plângă că Moise îi scosese pe ei şi pe copiii lor din Egipt doar ca să moară de sete în pustie. Prin cârtirile şi lipsa lor de care credință făceau ei Îl dezonorau pe Dumnezeu şi se așezau într-o poziție în care făceau imposibilă aprecierea milei Lui.

Mulți cred azi că, atunci când încep o viață de creștin, vor afla izbăvire de orice dificultate, dar toți aceia care-şi iau crucea pentru a-L urma pe Hristos vor ajunge, în experiența lor, la un Refidim. Viața nu este toată numai pășuni verzi şi ape de odihnă. Dezamăgirea ne cuprinde, apar privațiuni calea strâmtă, şi vin făcând împrejurări care ne pun în situații grele. Când urmăm pe ceea ce credem noi că este cel mai bine, vom descoperi că vin asupra noastră încercări grele şi vom realiza că, umblând după propria înțelepciune, ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Îndurerați, ne dăm seama că, dacă am fi umblat cu Dumnezeu, n-am fi suferit atâta…

Dar, din vechime, Domnul Şi-a condus poporul la Refidim şi este posibil să aleagă să ne ducă şi pe noi acolo, pentru a ne proba încrederea în El şi loialitatea față de El. Din milă pentru noi, El nu ne va duce întotdeauna în locurile cele mai ușoare, pentru că, dacă ar face așa, noi am uita, în autosuficiența noastră, că Domnul ne este ajutor în vreme de strâmtorare. (Scrisoarea 24, 1896)

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Ancora Inimii

Poți sprijini gratuit proiectele noastre sociale și educaționale. Redirecționarea a 3,5% nu te costă nimic – suma este deja reținută de stat din impozitul tău. Completează formularul în mai puțin de 2 minute și fii parte din schimbare.

Completează formularul