„Acum eu, Nebucadnețar, laud, înalt şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte și El poate să smerească pe сei сe umblă cu mândrie.”
Daniel 4:37
Puterea națiunilor și a individului nu vine din oportunitățile și facilitățile ce par a-i face infailibili şi nu se află în propria valoare, cu care se laudă. Singurul lucru care-i poate face mari şi tari este puterea şi planul lui Dumnezeu. Prin atitudinea lor față de planul lui Dumnezeu, oamenii îşi hotărăsc singuri destinul veşnic. Istoriile umane prezintă realizările oamenilor, victoriile lor în bătălii, succesele în urcarea pe culmile măreţiei lumeşti, pe când istoria lui Dumnezeu îi prezintă aşa cum îi vede cerul…
Profetul Daniel a descris împărățiile care aveau să se ridice şi să cadă. Tălmăcind împăratului Babilonului visul cu chipul măreț, el i-a spus lui Nebucadnețar că împărăția lui avea să fie depășită, că, în istoria lui Dumnezeu, ea avea un sfârşit şi că o a doua împărăție avea să se ridice, o împărăție care şi ea urma să aibă o perioadă de probă, pentru a se vedea dacă poporul ei L-ar fi onorat pe singurul şi adevăratul Domn şi Dumnezeu. Nefăcând lucrul acesta, slava lor s-ar fi dus şi o a treia împărăție îi lua locul. Probată dacă ascultă sau nu, şi aceasta avea să treacă, pentru ca o a patra împărăţie, tare ca fierul, să vină să supună națiunile lumii. Acest Cuvânt descoperit de către Dumnezeul infinit oamenilor mărginiți, înregistrat pe pagină profetică şi consemnat pe paginile istoriei, declară că Dumnezeu este puterea care conduce…
Glasul lui Dumnezeu, auzit în veacurile trecute, răsună de-a lungul secolelor prin generațiile care s-au ivit pe scena omenirii şi au trecut… Istoria şi profeția confirmă faptul că Dumnezeul întregului pământ Îşi descoperă tainele în lume prin purtătorii Lui de lumină, pe care El i-a ales… Prin teribila umilință a pierderii rațiunii, Nebucadnetar a fost făcut să-şi vadă slăbiciunea şi să recunoască supremația viului Dumnezeu…
Oricărui om, Dumnezeu i-a asigurat un loc în marele Lui plan. Prin adevăr sau minciună, prin înțelepciune sau nebunie, fiecare joacă un rol, determinând anumite rezultate. Şi fiecare, potrivit alegerii ascultării sau neascultării, îşi hotărăşte destinul veşnic. Fiecăruia îi este dată libertatea de a acționa şi asupra fiecăruia stă responsabilitatea acțiunilor proprii…
Noi nu trebuie să spunem „Dumnezeu a fost”, ci „Dumnezeu este”… Chiar dacă împărații pot cădea și națiunile pot pieri, sufletele care, prin credință, se leagă de planurile lui Dumnezeu vor rămâne veşnic. (Manuscris 36, 1896)
