„Domnul a zis lui Samuel: ‘Ascultă glasul poporului, în tot ce-ți va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei’.”
1 Samuel 8:7
Avem un Conducător viu şi orice persoană, aflată în slujbă acolo unde sunt în cauză responsabilități sacre, trebuie să se întrebe la orice pas: ,,Este aceasta calea Domnului?” Toți trebuie să privească permanent la Isus pentru călăuzire și să nu abandoneze principiile cu nici un preț. Lucrarea nu o pot face limitatele ființe omeneşti, ci Dumnezeu o poate face prin ființele limitate, dacă sunt dispuse să primească învățătură, dacă sunt umile, neegoiste şi sfinte. Nu ne putem pune nici cea mai mică încredere în capacitatea omenească, dacă puterea divină nu cooperează cu elementul uman…
Există prea multă încredere şi suficiență de sine, prea multă mândrie a inimii şi stimă de sine, fără a se da slavă lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat inteligență şi talent muritorilor doar cu împrumut, pentru a-i testa dacă vor lucra potrivit voinței şi căilor Lui, nebazându-se doar pe ei înşişi…
Domnul le-a permis israeliților să aibă propria lor cale, după ce le-a spus clar, prin Samuel, că aceasta nu era cea mai corectă şi indicată. După mintea şi judecata lor, aceasta era calea care le-ar fi adus, sperau ei, slavă supremă, ca națiune. Iar Domnul le-a împlinit dorința inimilor lor nesfințite. Când Israel a cerut ,,un împărat peste noi, să ne judece, cum au toate neamurile”, „Samuel n-a văzut cu plăcere faptul” şi ,,s-a rugat Domnului”, iar Domnul i-a spus: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune, căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei”… Israel se săturase de conducători pioşi, care urmăreau scopurile lui Dumnezeu, voința şi cinstirea Lui. Ei doreau reformarea religiei pentru ca, prin prosperitate exterioară măgulitoare, să fie mari în ochii națiunilor înconjurătoare. La fel cum, cândva, tânjeau de dorul după prazul şi ceapa lor din Egipt, cârtind că nu aveau tot ce le trebuia pentru satisfacerea poftelor lor şi declarând că aleg mai degrabă întoarcerea în robie decât să-şi refuze mulțumirea apetitului, şi acum ei Îl insultau pe Dumnezeu în față, renunțând la cârmuirea Lui înțeleaptă. Ei tânjeau după bogăţia şi strălucirea omenească a celorlalte națiuni din jurul lor…
Satana influențase inimile copiilor lui Israel să-i urmeze sfatul diabolic. Ei erau seduşi de diavol să urmărească propriile scopuri, cu tot protestul solemn din partea bătrânului lor profet, pe care aveau toate motivele să-l respecte și să-l creadă că le vorbeşte din partea lui Dumnezeu Însuşi. (Manuscris 40, 1890)
