„Când a isprăvit Solomon Casa Domnului și casa împăratului şi a izbutit în tot ce-şi pusese în gând să facă în Casa Domnului și în casa împăratului…”
2 Cronici 7:11
Acum aproape trei mii de ani, prin desemnare divină, a fost construit Templul din Ierusalim. Poporul ales de Dumnezeu fusese din plin binecuvântat; evreii locuiau în case scumpe, în vreme ce încă se închinau lui Dumnezeu într-un cort de pânză. Aici se afla Şechina, semnul vizibil al prezenței divine, între heruvimi, dar fără a avea perfecțiunea frumuseții care strălucea de la Dumnezeu…
Au fost vremuri când poporul părea nevoit să se închine lui Dumnezeu în locuri foarte umile şi Domnul nu Şi-a reținut Duhul Sfânt şi nici n-a refuzat, din această cauză, să fie prezent acolo. Era tot ce se putea face şi, dacă se închinau în Spirit şi în adevăr, El nu le critica eforturile…
Domnul i-a amintit lui David de poziția umilă pe care o avea atunci când El 1-a chemat, încredinţându-i mari responsabilități, şi voia ca acesta să nu uite niciodată că prosperitatea şi succesul erau binecuvântări ale lui Dumnezeu, şi nu se datorau vreunei calități proprii. Deşi Dumnezeu nu i-a îngăduit împlinirea dorinței inimii, i-a oferit marea onoare, aceea de a încredinţa fiului lui construirea templului.
Solomon a primit o înțelepciune deosebită de la Dumnezeu. Dar el nu a găsit printre lucrătorii din poporul şi religia lui o calificare înaltă şi o îndemânare desăvârșită, pe care le considera esențiale pentru lucrarea de construire a templului pentru Dumnezeul cerului. Prin urmare, Solomon a fost nevoit să trimită după meşteri, oameni care să realizeze cu simț de răspundere treaba ce le-a fost încredințată…
Noi nu avem poruncă de la Domnul să ridicăm o construcție care să se compare, în bogăție şi splendoare, cu Templul din Ierusalim. Dar trebuie să construim o umilă casă de rugăciune, curată și potrivită scopului. Să fie atunci, cei care au mijloace la fel de generoşi şi cu gust în ridicarea unui templu, în care să ne putem închina lui Dumnezeu, cum au fost când şi-au proiectat, construit şi mobilat propriile case. Să manifeste o disponibilitate şi dorință de a arăta că Îl onorează mai mult pe Dumnezeu decât se onorează pe ei înşişi. Construcția să fie frumoasă, dar nu extravagantă. Casa să fie făcută cu grijă, astfel ca, atunci când va fi prezentată lui Dumnezeu, El să o poată primi şi să lase ca Duhul Său să vină asupra celor care se închină acolo, urmărind doar slava Lui… Fiecare, tânăr sau în vârstă, să vină cu daruri şi contribuții băneşti în ajutorul construirii unei case pentru Dumnezeu şi părinții, împreună cu copiii lor, să dovedească un interes la fel de mare, ba chiar mai mare, pentru această construcție, cum au avut la construirea propriilor case. (Manuscris 23, 1886)
