„Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului și în fața Dumnezeului nostru, care vă aude, păziți și puneți-vă la inimă toate poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți această bună țară şi s-o lăsați de moştenire fiilor voştri, după voi, pe vecie.”
1 Cronici 28:8
Însărcinarea pe care i-a dat-o David lui Solomon chiar înainte de moarte era de o natură deosebită, fiind mai mult decât una specială, privată, ca de la tată la fiu, aşa cum se raportează în capitolul 28 din 1 Cronici. Ultima mare lucrare a lui David, în poziția sa oficială, a fost aceea de a mai atrage o dată atenția poporului la solemna lor relație cu Dumnezeu, ca supuşi ai teocrației Lui…
Pentru primirea binecuvântărilor promise de Dumnezeu tuturor celor ce ascultă de învățătura Lui, este nevoie de credincioşie. Tuturor celor primiți în slujba Lui li se cere să împlinească Poruncile. Dacă împlinesc, în inimă, minte şi spirit voința Lui, ei devin reprezentanți ai împărăţiei Sale.
Însărcinarea solemnă dată de David trebuie avută în minte de către cei aflați azi în poziții de încredere, pentru că ea este la fel de valabilă pentru ei cum a fost pentru Solomon, la timpul când a fost dată. În această vreme de probă în care trăim, poporul lui Dumnezeu este încercat la fel de sigur cum a fost încercat în zilele lui Solomon.
Întregul capitol [28 din 1 Cronici] are importanță pentru tot poporul lui Dumnezeu din zilele noastre… Serviciul lui Dumnezeu nu este încredințat opțiunii şi judecății unei singure persoane, ci este împărțit celor dispuşi să lucreze cu interes şi cu sacrificiu de sine. Astfel, fiecare, potrivit priceperii şi abilității pe care i-a dat-o Dumnezeu, poartă responsabilitățile acordate. Interesele importante ale unei mari națiuni au fost încredințate unor lideri ale căror talente erau corespunzătoare acestor răspunderi. Unii au fost aleşi să administreze finanțele, alții să se ocupe de problemele închinării. Orice serviciu spiritual şi orice lucrare administrativă trebuia să poarte semnătura cerului. ,,Sfințenie Domnului” trebuia să fie motoul lucrătorilor din orice domeniu. Era esențial ca totul să fie făcut ordonat, corespunzător, cu credincioșie şi expeditiv.
Tuturor celor angajați în slujba Sa, Domnul le dă înțelepciune. Cortul întâlnirii purtat în pustie, precum şi Templul din Ierusalim a trebuit construite potrivit directivelor speciale ale lui Dumnezeu. Chiar de la început, El a fost interesat de forma şi împlinirea lucrării Sale. În acest veac al lumii, Dumnezeu a dat poporului Său multă lumină şi învățătură, referitoare la felul în care lucrarea Lui trebuie dusă înainte – pe o bază înaltă, aleasă şi înnobilatoare. (Manuscris 81, 1900)
