„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte.”

Ioan 14:27

În Orient, salutul obişnuit la vizitarea unui prieten era: „Pacea să fie în casa ta!”, iar la plecare, cuvintele folosite erau aceleaşi. Dar salutul de plecare al lui Isus este cu totul altul: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea”. Multe sunt cuprinse în aceste cuvinte! Ele au o semnificție cât se poate de bogată şi vor răsuna până la marginile cele mai îndepărtate ale pământului..

Hristos a adus lumii pace. El a venit să ofere această pace pentru ca toți cei care cred în El să poată avea liniştea care depăşeşte înțelegerea omului. El, Răscumpărătorul lumii, a purtat cu El această pace cât timp a trăit pe pământ şi acum ajunsese timpul când trebuia să-Şi dea viața, pentru ca, în inimi, să poată dăinui veşnic, prin credință, această comoară a păcii. El a lăsat pacea aceasta ucenicilor Săi şi o sădeşte şi întreține în inima tuturor celor care se bucură de prezența ei…

A sosit timpul pentru ultima încercare a lui Satana de a-L înfrânge pe Hristos. Dar Hristos a declarat: ,,El n-are nimic în Mine”… Nici un păcat care să Mă aşeze sub puterea lui…

De ce această aprigă luptă cu prințul lumii, când Isus şi în copilărie, şi în tinerețe, şi la maturitate, a trăit după Legea lui Dumnezeu?… Printr-un singur cuvânt, Hristos ar fi putut stăpâni puterile lui Satana. Dar El a venit în lume pentru a îndura orice încercare, orice provocare posibilă pentru fiinţele umane, nefiind totuşi stârnit, iritat sau pus pe răzbunare, în vorbă, duh sau fapte. Pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu, El avea să Se ofere pe Sine drept jertfă vie şi fără pată, pentru Tatăl… Lumile necăzute, îngerii din cer şi rasa căzută urmăreau fiecare mişcare făcută de Reprezentantul Tatălui şi al umanității refăcute. Şi caracterul Lui s-a dovedit fără fisură…

Ultimul asalt va veni curând. Marea victorie ce trebuia adjudecată era unirea cu aleşii Săi, astfel încât, deşi Hristos urma să fie luat de ре pământ la cer, biserica Lui să poată avea comuniune cu El…

Uneori, încercările noastre nu vin singure şi nu sunt urmate de o perioadă de calm şi odihnă; ispitele vin ca un val care distruge tot ce-i stă în cale. Necazurile nu creează creştini, dar dezvoltă în ei gândul şi voința lui Hristos, principiile vii ale virtuții şi sfințeniei. (Manuscris 44, 1897)