„El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, Lui, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile lui, ați fost vindecați.”

1 Petru 2:24

Mult trebuie să se fi minunat cerul de primirea de care a avut parte Comandantul lui în lume! O națiune care, pretinzând a crede în profeție, avea să-L nege pe Dumnezeu, avea să-şi vadă de ale ei în fața avertizărilor şi prezicerilor, urmând să-și închidă ochii în fața luminii și împlinind fiecare punct al profeției și totuşi fiind atât de oarbă și amăgită de vrăjmașul sufletelor, încât să susțină că-L slujeşte pe Dumnezeu prin relele făcute! Şi cât este de uimitor că o lume întreagă avea să-L respingă, după modelul acestei națiuni!…

Palmele Lui au fost străpunse de cuie, tâmplele divine au fost încoronate cu spini. El a fost, într-adevăr, zdrobit de Satana, care și-a instigat agenții la cele mai crude fapte… Mântuirea noastră a fost urzită cu infinită suferință pentru Fiul lui Dumnezeu… Călcâiul lui Hristos a fost, într-adevăr, zdrobit, atunci când natura Sa umană a fost în suferință, și un chin mai greu decât orice chin care a apăsat vreodată ființa umană I-a împovărat sufletul, pe când era angajat în plătirea uriaşei datorii pe care o aveau păcătoşii față de Dumnezeu, datorie pe care niciodată n-o puteau plăti, pentru a se răscumpăra singuri din robie. Asupra Lui se afla fărădelegea şi durerea noastră a tuturor…

Pot cei pentru care a murit Hristos să realizeze într-adevăr suferințele scumpului Fiu al lui să Dumnezeu, menite să aducă mântuirea, pentru ca fiii şi fiicele lui Adam să poată fi readuși în căminul lor edenic?…

Hristos a venit în ajutorul familiei omeneşti, măsurându-Şi forţele cu prințul întunericului. Lupta s-a purtat în această lume… Conflictul a fost atât de dur, încât Isus, aparent, a murit pe câmpul de luptă. Doar îngeri din lumea de lumină au venit la suferindul împărătesc, slujindu-I.

În Ghetsemani și pe cruce, sufletul lui Isus a fost zdrobit… Isus a mers la cer de pe câmpul de luptă, purtând rănile și cicatricele ca pe nişte trofee ale biruinţei Sale. A fost anihilată puterea primului răzvrătit care, înainte de rebeliune, era un înger de frunte, plin de slavă. În cer era bucurie şi vestea a fost dusă tuturor lumilor, că rasa căzută în ruină era reabilitată. Porțile cerului au fost deschise pentru omenirea pocăită, care și-a încheiat revolta şi s-a întors la supunerea faţă de Legea luì Dumnezeu…

Căpetenia bisericii a lăsat lucrarea servilor Săi delegați, pentru а о duce mai departe, în Numele Lui… Urmaşii lui Hristos nu sunt lăsați să lupte în puterea lor limitată, în acest conflict împotriva lui Satana; Căpetenia mântuirii noastre Se află în frunte, nevăzut de ochii omeneşti. Ochiul credinței Îl observă pe comandant şi ascultă de ordinele Lui. (Manuscris 75, 1886)